Ordonanța 13, judecată la Instanța Supremă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

DNA a trimis dosarul privind OUG 13 la Parchetul Instanţei Supreme pentru continuarea cercetărilor pentru cinci fapte, scrie news.ro.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a clasat o faptă din dosarul privind OUG 13 şi a trimis cauza la Parchetul Instanţei Supreme pentru continuarea cercetărilor pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual, prezentarea de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi de probe, scrie news.ro.

Mai mulți miniștri au fost chemați săptămâna trecută la DNA pentru declarații privind modul în care a fost adoptată controversata Ordonanță 13, care a scos sute de miii de români în stradă. Niciunul nu a dorit să spună pentru ce au fost chemați sau ce au declarat.

Procurorii DNA au refăcut cronologia nopţii de 31 ianuarie în care Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanţă de Urgenţă 13. DNA arată într-un comunicat că la guvern au avut loc în acea noapte ”discuţii tensionate” între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul (condus de Graţiela Gavrilescu).

În cele din urmă, în acea noapte Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul a adoptat un nou aviz, favorabil OUG 13, iar vechiul aviz ar fi fost distrus de Ministerul Justiţiei, scrie hotnews.ro.

DNA mai arată în comunicatul citat că ”personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei a întocmit 6 note prin care exprimau critici la adresa proiectelor amintite”. De asemenea, DNA arată că Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi-a dat avizul pentru OUG 13 chiar în noaptea de 31 ianuarie, când a avut loc şedinţa prin care a fost adoptată.

Descrierea faptelor de către DNA (comunicat):

Situaţia de fapt, aşa cum a rezultat în urmă efectuării urmăririi penale, în prezentul dosar:La dată de 16.01.2017, ministrul Justiţiei a avut iniţiativa modificării Codului Penal şi a Codului de Procedura Penală (CP şi CPP), invocând necesitatea punerii în acord a deciziilor Curţii Constituţionale cu legislaţia internă. De asemenea, acelaşi ministru a precizat că intenţionează şi promovarea unui proiect privind graţierea unor pedepse.

Cu această ocazie, ministrul şi-a exprimat intenţia că respectivele modificări să fie transpuse într-un proiect cât mai repede pentru a fi promovate în şedinţa de Guvern din 18.01.2017.  În acest context, ministrul a prezentat personalului de specialitate din conducerea Ministerului Justiţiei un document ce conţinea modificările pe care acesta dorea să le aducă celor două Coduri.

Principalele modificări dorite la acel moment de ministrul Justiţiei vizau: dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu; dezincriminarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu; modificarea conţinutului constitutiv al infracţiunilor de conflict de interese; modificarea conţinutului constitutiv al infracţiunilor de corupţie: darea de mită, luarea de mită, traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă; modificări ale codului de procedura penală, printre care se regăseau şi modificări ale modului de sesizare denunţul şi plângerea.

Urmare a solicitării ministrului, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei a întocmit o notă prin care indică explicit ce decizii ale Curţii Constituţionale ar fi trebuit transpuse în legislaţie, indicând în concret o soluţie pentru fiecare modificare. Totodată, personalul de specialitatea a opinat că este imposibil a justifică urgenţă pentru promovarea proiectului de act normativ prin OUG, scrie în comunicatul DNA, citat de hotnews.ro.

Cea mai consistentă notă este cea întocmită la dată de 27.01.2017, ce conţine peste 30 de pagini şi în care se face o analiză a proiectului de modificare a CP şi CPP prin prisma opiniilor exprimate de reprezentanţii sistemului judiciar. Prin această notă, specialiştii Ministerului Justiţiei opinează că nu este oportună promovarea prin OUG.

În dată de 31.01.2017, în jurul orei 17.00, Ministerul Justiţiei a solicitat emiterea de avize în vederea promovării unui proiect de OUG pentru modificarea CP şi CPP, de la cele 5 (cinci) ministere avizatoare: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (MRP), Consiliul Legislativ şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Filmul ședinței de Guvern din 31 ianuarie

La dată de 31.01.2017, era programată şedinţa de Guvern având pe ordinea de zi discutarea, în vederea adoptării, a trei proiecte de acte normative privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi privind domeniul fiscal.

Şedinţa de Guvern a fost programată pentru ora 19.45, întrucât s-a aşteptat redactarea şi transmiterea avizului de la Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), referitor la proiectele de buget.

Cu referire la OUG de modificare a Codurilor (care de altfel nici nu figura pe ordinea de zi), până la ora programată iniţial pentru şedinţa de Guvern – 19.45, au fost transmise către Secretariatul General al Guvernului doar avizul Ministerului Afacerilor Interne şi cel al Consiliului Legislativ, adică doar două din cele cinci avize necesare.

Între orele 20.00 şi 21.00, la sediul Guvernului, au avut loc discuţii tensionate cu privire la avizul MRP, între reprezentanţii MRP şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei. În final, reprezentanţii MRP au fost convinşi să modifice avizul iniţial, astfel că, în intervalul amintit, a fost emis un al doilea aviz, de dată această favorabil, din care sunt eliminate toate pasajele critice la adresa proiectului de modificare a CP şi CPP.

Acest al doilea aviz al MRP, favorabil, a fost finalizat în jurul orelor 21.10 – 21.15, fiind înregistrat, semnat, ştampilat şi transmis prin fax către Ministerul Justiţiei, unde a fost înregistrat cu acelaşi număr că şi primul aviz.

În timpul şedinţei, după ce s-au discutat şi adoptat proiectele de acte normative privind bugetul de stat, precum şi un proiect de hotărâre al Ministerului Transporturilor, ministrul Justiţiei a solicitat suplimentarea ordinii de zi cu trei proiecte printre care şi proiectul OUG pentru modificarea CP şi CPP. Expunerea ministrului Justiţiei a durat 2-3 minute, iar proiectul OUG nr 13/31.01.2017 a fost aprobat de Guvern, constatându-se formal existenţa avizelor, deşi cel de la CSM era unul pe un proiect mai vechi, cel de la MAE era certificat doar printr-o simplă semnătură, iar primul aviz de oportunitate cu observaţii şi propuneri al MRP (care ar fi blocat adoptarea OUG 13/2017) nu a fost ataşat la dosarul de avize.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net