Parlamentul României în fața ultimei sesiuni înainte de alegeri. Ce proiecte importante așteaptă votul

Ultima actualizare:

    Camera Deputaților este for decizional în privința Legii vaccinării obligatorii
Camera Deputaților este for decizional în privința Legii vaccinării obligatorii

Pe 1 septembrie, a început ultima sesiune din această legislatură. Parlamentarii au de discutat mai multe proiecte de legi foarte importante, majoritatea adoptate deja de una dintre camere. Click! îți spune care sunt cele mai importante documente legislative asupra cărora trebuie luată o hotărâre.

Potrivit avocatnet.ro, unul dintre cele mai importante documente este modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Este vorba de posibilitatea oferită evazionistului, în condițiile plății integrale a prejudiciul pentru valori mai mici de 100.000 de euro, de a nu sta la închisoare pentru fapta comisă. În schimb acesta ar primi ori o pedeapsă cu amendă sau o acţiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar. Documentul trebuie discutat de Camera Deputaților în calitate de for decizional. Senatul a adoptat deja la începutul lunii februarie, modificările aduse legislației pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Indemnizația de șomaj ar putea crește

Tot pe agenda Camerei Deputaților în calitate de for decizional, se va afla o propunere legislativă privind creșterea indemnizației de șomaj. Documentul a primit votul Senatului în iulie, valoarea indemnizației de șomaj urmând să ajungă la 100% din valoarea indicatorului social de referință. Practic, şomerii ar putea încasa 500 de lei.

Legea vaccinării obligatorii așteptată la vot

Având în vedere contextual epidemiologic, de mare importanță este și Legea vaccinării obligatorii. Blocată timp de doi ani în Parlament de PSD, după ce a fost adoptată de Senat, legea va intra la discuții în această sesiune în Camera Deputaților, for decizional. În primăvară, documentul a trecut de comisiile importante ale Camerei dar votul final a fost amânat. Acum, în plină criză de coronavirus, majoritatea specialiștilor pledează pentru aprobarea legii în regim de urgență. Problema este că față de forma în care a fost adoptată de Senat, legea a fost modificată în comisiile din Camera Deputaților. Printre modificări, este eliminată prevederea care ar fi obligat părinții să își vaccineze copiii pentru a fi primiți într-o colectivitate. Părinții care vor refuza vaccinarea copiilor fără o adeverință de scutire de la medic, ar putea fi însă, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiectul, care prevede că micuţii nevaccinați nu vor putea fi înscriși în colectivități decât dacă fac ulterior vaccinările obligatorii, conform calendarului de vaccinare

PFA-urile vor putea avea mai mulţi angajaţi

O altă lege importantă prevede că PFA-urile vor putea să angajeze până la cinci persoane, nu maximum trei, cum e acum, iar întreprinderile individuale vor putea să angajeze până la 15 oameni, nu maximum opt. Proiectul a trecut tacit de Senat în primăvara lui 2019, dar pentru a fi adoptat și trimis președintelui României, Klaus Iohannis spre aprobare, va trebui supus la vot în Camera Deputaţilor.

Citiți și

Proiect de lege în Parlament pentru recunoașterea familiilor numeroase. Ce drepturi ar putea primi

Legea vaccinării obligatorii 2020. Tot ce trebuie să știi

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton la cocertul de colinde profimedia 0943694573 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dating online reusit jpeg
Lac culori  jpg
FotoJet jpg
Nicuşor Dan fB jpg
image png
Marte jpg
Cele mai hazlii scrisori din tolba lui Mos Craciun  Sursa imagine shutterstock 745825033 jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net