"Pică o ţeavă? Adio, căldură!
Situaţie incredibilă în Capitală. Bucureştenii riscă să rămână fără apă caldă şi căldură în plină iarnă din cauza avariilor din sistemul de termoficare. RADET mai are bani pentru remedirerea defecţiunilor abia până la 1 decembrie.
După ziua de 1 decembrie – potopul! Orice defecţiune care va apărea în sistemul de încălzire a Capitalei, după această dată, va putea fi catastrofală pentru bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat. Cartiere întregi din oraş, sau chiar sectoare, vor fi imposibil de alimentat cu apă caldă şi încălzire din cauza lipsei banilor pentru repararea conductelor fisurate. Cu o vechime de peste 50 de ani, reţelele principale de alimentare cu agent termic cedează în fiecare zi sub presiunea apei.
50 de avarii într-o lună
Când se întâmplă asta, angajaţii RADET opresc local alimentarea şi peticesc ţeava cu pricina. De acum, însă, toate ţevile care se vor sparge vor fi izolate, nu reparate, iar consumatorii din zonele afectate vor rămâne fără două servicii de bază. Situaţie de neacceptat într-o capitală a Uniunii Europene, care se aliniază zi de zi directivelor europene. Totul se întâmplă din cauză că Regia de termoficare este datoare vândută furnizorului de agent termic ELCEN Bucureşti, companie care a blocat conturile partenerului său de afaceri în proporţie de 50%. Dacă RADET nu primeşte bani de la Municipalitate, şi aceasta rămasă în urmă cu plata căldurii subvenţionate, la 1 decembrie RADET nu-şi va mai putea folosi deloc conturile. În cel mult o lună, tot Bucureştiul ar putea rămâne în frig. „Luna aceasta am avut peste 50 de avarii, însă acum am terminat banii, nu mai avem cu ce interveni. Dacă vă vine să credeţi, angajaţii noştri au scos chiar bani din buzunar pentru a termina o lucrare”, a declarat ieri liderul de sindicat de la RADET, Ioana Stoica. Aceasta a cerut ajutorul Guvernului să urgenteze procesul de unificare a RADET şi ELCEN, pentru asigurarea serviciilor de producere şi livrare a căldurii.
Primăria: «Nu e nici un pericol»
Reprezentanţii Primăriei Capitalei au reacţionat, aseară, printr-un comunicat în care edilii vor să liniştească populaţia. Municipalitatea susţine că ELCEN Bucureşti va fi transmis în proprietatea primăriei, din cea a Ministerului Economiei, azi, în urma şedinţei de Guvern. „Nu există pericol de întrerupere a furnizării agentului termic”, se arată în comunicat. Chiar dacă azi va fi votat acest proiect, crearea sistemului integrat de alimentare cu agent termic e un proces care va dura câteva luni.
Căldura, mai scumpă cu 36%?
Autorităţile se pregătesc pentru scumpirea energiei termice pentru consumatorii casnici. Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor a luat în calcul o majorare a gigacaloriei de 18 - 36%, începând de anul viitor. Asta din cauza liberalizării preţului gazelor, măsură care loveşte în marii producători. ANRE a propus Guvernului să adopte o ordonanţă prin care producătorii de căldură să fie consideraţi consumatori casnici şi să fie taxaţi la consumul de gaze cu 52 lei/Megawatt/oră, în loc de 90 lei/Megawatt/oră.