Polițiști în uniformă, prinși la furat în magazine

Ce rușine! Tocmai oamenii legii comit „găinării”. Un polițist de 40 de ani din Iași, angajat la Biroul de Operațiuni Speciale, a fost prins la furat într-un magazin Selgros din oraș. Încerca să iasă din magazin având asupra lui produse neachitate, dar a fost observat de paznici și ulterior a fost reținut de alți colegi polițiști chemați la fața locului.

Doi polițiști, prinși la furat într-o săptămână: unul din Iași, altul din Cluj
Doi polițiști, prinși la furat într-o săptămână: unul din Iași, altul din Cluj

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Cercetările continuă”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

A ascuns produsul furat sub caschetă

Cazul vine la doar o zi după ce un alt om al legii, de această dată din Cluj, furase dintr-un magazin Dedeman. Conform PRO TV, bărbatul de 47 de ani, îmbrăcat în uniforma de serviciu, a dosit sub caschetă un minicompresor. Vigilenți, angajații l-au oprit înainte de a părăsi magazinul și imediat au sunat la 112. „La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliţie, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat”, a transmis, miercuri, IPJ Cluj, scrie News.ro. Adaugă faptul că „instituția nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei”, astfel că hoțul a fost reținut pentru 24 de ore. Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare faţă de acesta.

S-a descoperit că agentul nu era la prima abatere. În urmă cu doi ani, dintr-un alt magazin, ar fi încercat să fure un flex. „Menţionăm, de asemenea, faptul că în luna martie a anului 2020, la nivelul inspectoratului, prin intermediul Biroului Control Intern a fost demarată o cercetare disciplinară faţă de poliţistul în cauză, suspendată, conform prevederilor, pe perioada efectuării cercetărilor penale”, a mai transmis IPJ Cluj. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Poți urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
ce nu s a vazut la televizor la sfintirea catedralei nationale imagini inedite 1018429 jpg
image png
claudia cardinale profimedia jpg
image png
Volodimir zelenski foto profimedia jpg
donald trump jeffrey epstein captura video jpg
explozie milano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net