Povestea Bisercii Negre și a incendiul din 1689 care i-a dat numele. Cea mai impresionantă orgă din lume se află aici

Biserica Neagră din Brașov este unul dintre cele mai impunătoare edificii din Europa. Imaginea ei este copleșitoare, ți se întipărește pe retină și ți se cuibărește în suflet pentru totdeauna. A fost ridicată din dorința localnicilor secolului al IVX-lea, care au considerat că orașul lor prosper merită o mare biserică. Lucrările au durat aproape 100 de ani, iar edificiul, dedicat Sfintei Maria, a avut ca model o construcție din Nuremberg. Un incendiu devastator i-a dat mai târziu numele de Biserica Neagră.

Cum a luat naștere Biserica Sfânta Maria

Istoria Bisericii Negre începe în secolul al XIV-lea, în anul 1383. Pe locul de astăzi al bisericii era o mănăstire de călugărițe catolice aparținând ordinului Premonstratens. Localitatea germană care s-a format în jurul acestui așezământ s-a numit Corona, care a devenit repede un oraș prosper.

Biserica Neagră, Brașov.
Biserica Neagră, Brașov.

La finalul secolului al XIV-lea a început ridicarea noii biserici, mai exact în anul 1477 și s-a finalizat 82 de ani mai târziu, în anul 1559.

Stilul gotic era pe atunci idealul absolut al construcțiilor noi, iar datorită relațiilor comerciale și meșteșugărești strânse care legau Brașovul de orașul crăiesc Nuremberg s-a decis ca model al noii biserici magnificul cor cu ambulatoriu al bisericii Sf. Sebald din Nuremberg.

În octombrie 1542, aici a avut loc prima slujbă religioasă de rit luteran din țară.

Biserica Sfânta Maria, cum s-a numit la începuturi, a devenit o biserică parohială evanghelică, iar în timp a devenit un obicei foarte respectat printre localnici de a asista solemn la slujba religioasă, de la început până la sfârșit. Din acest motiv, interiorul bisericii s-a îmbogățit cu multe strane și bănci pentru enoriași.

Incendiul, care a transformat Biserica Sfânta Maria în Biserica Neagră

În aprilie 1689, un incendiu uriaș a mistuit porțiuni importante din oraș. Impunătoarea biserică a fost distrusă.

Șarpanta uriașă a luat foc, s-a prăbușit și a îngropat interiorul bisericii sub moloz și cenușă, scrie bisericaneagră.ro

Se spune că flăcările și fumul ar fi înnegrit pereții așa de tare, încât de atunci supranumele lăcașului este Biserica Neagră.

Lucrările de reconstrucție au început imediat și au durat la fel ca la construcția ei, aproape o sută de ani.

Primul pas a fost realizarea noii șarpante, aceasta având înălțimea unui imobil cu patru etaje. 

Cea mai impresionantă orgă din lume

Cu siguranță, piesa de rezistență, cea care captează atenția vizitatorilor Bisericii Negre este orga Buchholz din interior, care datează de acum 179 de ani.

image

Maestrul care dă viaţă celebrei orgi este Steffen Schlandt. Uriașa pianină a fost construită în anul 1839 de Carl August Buchholz, iar un lucru interesant este faptul că superbul instrument muzical nu a fost modificat absolut deloc, de-a lungul decadelor.

Materialele folosite pentru construirea orgii sunt de cea mai bună calitate. Clapele sunt acoperite cu fildeş, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numerele celor 76 de registre sunt inscripţionate pe porţelan şi acoperite cu sticlă.

Orga are 3.993 de tuburi distribuite pe 84 de rânduri, patru manuale şi un pedalier. Cel mai mare tub are nouă metri, cel mai mic tub are doi metri. Orga mecanică Buchholz, din Biserica Neagră, este cea mai mare orgă funcţională din sud-estul Europei şi este unică, potrivit Adevarul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
drone record guinness china jpg
papa francisc jpg
laza 1 jpg
image png
Calatori evacuati metrou tineretului jpg
anaf site jpeg
gandaci de bucatarie freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net