Premieră în România: un pensionar din Vrancea refuză de cinci ani să încaseze pensia. Care este motivul?

Ultima actualizare:

    Casa de Pensii Vrancea Foto: adevarul.ro
Casa de Pensii Vrancea Foto: adevarul.ro

De cinci ani, de când s-a pensionat, un bărbat din județul Vrancea refuză să-și încaseze drepturile bănești. În vârstă de 70 de ani, Ilie Diaconescu spune că nu i-a fost calculată corect pensia, motiv pentru care nu o acceptă.

Ilie Diaconescu reprezintă un caz unic în România. Bărbatul a împlinit vârsta standard de pensionare în urmă cu cinci ani, când i s-au deschis şi drepturile la pensie, iar din dosarul depus la Casa Judeţeană de Pensii Vrancea a reieşit că a avut o vechime în muncă de 16 ani, trei luni şi patru zile, din care doar în grupa a doua de muncă aproape cinci ani şi opt luni, scrie adevarul.ro.

Acestea sunt cifrele rezultate din cartea de muncă şi din adeverinţele pe care Ilie Diaconescu le-a prezentat celor care i-au calculat pensia. Dar bărbatul se simte nedreptăţit şi spune că a fost prejudiciat de ani buni de grupă de către funcţionarii de la Casa de Pensii Vrancea, situaţie pe care însă nu o poate dovedi cu acte din care să reiasă afirmaţiile sale.

Are nevoie de acte doveditoare de la Cooperativa Prestarea

Ilie Diaconescu a avut mai multe meserii, printre care şi de frezor la Roman Braşov, iar această fabrică este singura care i-a oferit adeverinţele necesare de grupă. Însă bărbatul susține că, în urmă cu 40 de ani, a mai lucrat la o altă firmă din Vrancea, Cooperativa Prestarea, dar nu are la mână nici măcar o singură dovadă că ar fi muncit în condiţii grele care impuneau sporuri suplimentare. El consideră că datorită anilor lucraţi în grupă acolo ar fi trebuit să iasă la pensie la 62 de ani, şi nu la 65. În plus, susţine că este foarte mic cuantumul pensiei, aferent unui punctaj de doar 0,46, ceea ce înseamnă o pensie de aproximativ 800 de lei pe lună.

Petiție către Protecția Consumatorului

„Cer să mi se dea grupă de la Cooperativa Prestarea. Fostul director mi-a spus că nu îmi dă grupă pentru că el nu a plătit, deci a încălcat legea. Să plătească acum şi să fie tras la răspundere. Vreau dovadă la mână să iau pensie din ţară din urmă, din 2012, pensie de drept”, spune Ilie Diaconescu într-o petiţie către Protecţia Consumatorilor din Vrancea.

Bărbatul a făcut contestaţie şi faţă de pensia stabilită, soluţionată cu răspuns negativ de Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice. Acestuia i s-a recomandat ca în situaţia în care va putea dovedi cu documente alte perioade de vechime în muncă să se adreseze cu o nouă cerere Casei de Pensii Vrancea, pentru recalcularea drepturilor băneşti. El a mai fost informat că anii de muncă de la Prestarea, doi ani şi trei luni, i-au fost luaţi în calcul la stabilirea pensiei. În anul 2016, pentru că poştaşul nu era primit în curte luni la rând, plata pensiei i-a fost suspendată. Acum, bărbatul poate solicita drepturile din urmă, are acest drept. 

Citește și: 

Noua lege a pensiilor. Când te poţi pensiona în funcţie de anul naşterii

Iată ce pensii vom avea din 2021! Calculele făcute de Ministerul Muncii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net