Prima reacție a lui Dan Diaconescu, după ce a scăpat de condamnarea în dosarul de act sexual cu un minor
Vineri, 21 martie 2025, Curtea de Apel Constanța a anulat condamnarea de opt ani și patru luni de închisoare primită în primă instanță de Dan Diaconescu pentru act sexual cu un minor. Fostul patron OTV a avut prima reacție.

Curtea de Apel Constanța a desființat vineri, 21 martie 2025, sentința prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în februarie în dosarul privind acte sexuale cu minori în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată.
Acum, procesul urmează să fie reluat din procedura de cameră preliminară, la Judecătoria Tulcea. După ce s-a aflat decizia instanței, Dan Diaconescu a avut și prima reacție oficială.
„În sfârșit, s-a făcut dreptate!”
„Da, Curtea de Apel Constanţa a hotărât astăzi că tot ce a fost în ultimii doi ani să se anuleze și să se reînceapă de la zero la judecătoria din Tulcea. Împreună cu avocații mei, am spus tot timpul că sunt nevinovat, că totul este o făcătură, că nu sunt probe împotriva mea. Mulțumesc că există și judecatori corecți în România și că totul revine la normal”, a declarat Dan Diaconescu.
La fiecare termen de judecată, fostul patron OTV a susținut că este nevinovat și că singura soluție în cazul său este achitarea.
„În sfârșit, s-a făcut dreptate! Eu vă spuneam aceste lucruri încă de acum doi ani. Au fost foarte multe lucruri în neregulă. În sfârșit Curtea de Apel Constanța a făcut dreptate. Le mulțumesc celor patru avocați ai mei. Sper ca adevărul să iasă la lumină. Sper ca acum, la Tulcea, dosarul să se închidă definitiv și viața să revină la normal. Aștept scuzele din partea presei care m-a încondeiat într-un fel sau altul în ultimii doi ani!”, a mai spus fostul patron OTV, relatează știripesurse.ro.
Dan Diaconescu este acuzat de anchetatori că a întreţinut relaţii sexuale contra cost cu două fete gemene, care erau minore la comiterea faptelor, pe care le-a întâlnit la mare, la un spectacol în staţiunea Olimp. Faptele au avut loc între 2020 și 2021, în București și Constanța, potrivit anchetatorilor.