Profesorii ameninţă cu blocarea anului şcolar după ce premierul a amânat negocierile privind majorarea salariilor

Ultima actualizare:
Marius Nistor, preşedintele FSE "Spiru Haret"
Marius Nistor, preşedintele FSE "Spiru Haret"

Premierul Victor Ponta e pus la zid de profesori, după ce a amânat negocierile privind salarizarea personalului din şcoli, deşi a declarat în nenumărate rânduri că profesorii trebuie recompensaţi la adevărata lor valoare. Astfel, cadrele didactice au anunţat, astăzi, că nu mai sunt dispuse să accepte promisiuni neonorate şi că vor demara ample acţiuni de protest.

S-au săturat să fie amăgiţi, amânaţi şi minţiţi! Profesorii au ajuns la capătul răbdării. După ce guvernarea anterioară le-a tăiat salariile, au venit promisiunile actualului Executiv. Numai că, până acum, au rămas doar promisiuni, pentru că premierul Victor Ponta a tot amânat negocierile privind majorarea salariilor.

Mai mult, primul-ministru Victor Ponta a declarat, de curând, că există posibilitatea ca salariile dascălilor să nu fie indexate în 2014.

Sindicatele din Educaţie spun că, în aceste condiţii, sistemul va reacţiona prin ample acţiuni de protest.

Marius Nistor, preşedintele FSE "Spiru Haret"


    Marius Nistor, preşedintele FSE
Marius Nistor, preşedintele FSE

„Promisiunile făcute de actuala guvernare au creat o stare de aşteptare în educaţie. Nu poţi să ieşi să spui că învăţământul trebuie să fie prioritate naţională, să spui că angajaţii din învăţământ trebuie recompensaţi la adevărata lor valoarea şi, pe urmă, să vii să amâni orice negociere privind salarizarea personalului din şcoli. Pot să îl asigur pe domnul Ponta că nu vom accepta această situaţie şi vom reacţiona. Mai mul, ţin să îi amintesc premierului că a ajuns în această funcţie şi în urma votului dat de angajaţii din învăţământ, care au fost privaţi de aproape toate drepturile de fosta guvernare. Nu trebuie uitat că veniturile din învăţământ sunt cu circa 30% mai mici decât erau în 2009, în condiţiile în care ceilalţi bugetari şi-au recuperat tăierile salariale", a declarat Marius Nistor, preşedinte Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret".

În primă fază, sindicatele afiliate FSE „Spiru Haret" vor organiza, săptămâna viitoare, întâlniri cu parlamentarii - pe plan local - pentru a le expune problemele cu care se confruntă la ora actuală angajaţii din sistemul de învăţământ şi vor picheta sediile prefecturilor.

În măsura în care aceste acţiuni nu vor avea efectul scontat, începând cu 1 noiembrie, FSE „Spiru Haret" va demara acţiuni de protest la nivel naţional, care pot culmina cu blocarea anului şcolar şi închiderea unităţilor de învăţământ.

Printre revendicările FSE „Spiru Haret" se numără:

# modificarea Legii educaţiei

# alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ

# o lege specială pentru salarizarea personalului didactic, didactic auxiliary şi nedidactic

# debirocratizarea actului educaţional

# depolitizarea sistemului de învăţământ preuniversitar

# deblocarea reală a posturilor didactice auxiliare şi nedidactice.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net