Regele evadărilor Ioan Ursuţ s-a sinucis în spatele gratiilor

Ultima actualizare:

    Ioan Ursuţ
Ioan Ursuţ

A evadat de patru ori din puşcăriile suedeze şi italiene, dar a fost prins mereu. A cincea oară, din România, a evadat altfel.

„De data aceasta nu sunt vinovat, ne vedem afară!", a fost promisiunea făcută de Ioan Ursuţ (53 de ani), presupusul autor al jafului istoric din Pasul Gutâi, Maramureş, din septembrie 2009, în singurul interviu pe care l-a acordat de când a fost arestat preventiv şi încarcerat la Penitenciarul Gherla.

Ioan Ursuţ nu şi-a ţinut însă promisiunea. Arestat preventiv, în urmă cu doi ani, bărbatul a fost găsit spânzurat, vineri dimineaţă, de tocul uşii de la grupul sanitar al camerei de deţinere cu o sfoară din material textil.

Incidentul s-a petrecut chiar înainte de a porni spre Baia Mare, unde era programat un nou termen în proces. El a cerut să meargă la baie înainte să intre în maşina de transport, iar după mai multe minute de întârziere gardienii l-au trimis pe italianul Massimo Loddo, celălalt participant la jaf arestat, să verifice ce se întâmplă.

Italianul a fost cel care a găsit cadavrul. Medicii au încercat resuscitarea lui, dar a fost prea târziu. Familia lui Ioan Ursuţ nu înţelege de ce a recurs la un asemenea gest. Membrii familiei sunt în stare de şoc.

„Nu înţeleg ce l-a determinat să facă treaba asta. Miercuri am vorbit cu el la telefon şi a zis că ne vedem vineri. Urma să fie adus la Baia Mare, la proces. Nu ştiam să aibă vreo problemă. Era încrezător şi avea moralul ridicat", a spus Radu Pop, nepotul victimei.

„A stat 20 de ani în închisori în Europa şi s-a sinucis după doi ani în România", a adăugat Radu Pop. Reprezentanţii penitenciarului au demarat o anchetă internă pentru a se stabili împrejurările concrete în care s-a produs incidentul.

În 2007, Ioan Ursuţ a declarat într-un interviu că vrea să renunţe la „cariera" de infractor. El a recunoscut, în cadrul discuţiei cu ziarişti din Suedia, faptul că a fost părtaş la 16 jafuri nesoluţionate şi la o crimă.

„Un singur lucru e sigur: că vom muri într-o bună zi. Dar eu sunt sigur de două lucruri: că voi muri şi că nu voi mai sta niciodată într-o închisoare. Nu vreau să mai jefuiesc", a spus Ursuţ în 2007, la scurt timp după ce fusese eliberat din închisoare, după aproape 20 de ani de detenţie.

Au furat patru milioane de lei din banii de pensii

Jaful din Pasul Gutâi a avut loc în data de 15 septembrie 2009 şi a însemnat un prejudiciu de 4 milioane lei. Infractorii conduşi de Ioan Ursuţ au folosit la comiterea jafului patru autoturisme furate anterior şi s-au dat drept poliţişti.

Anchetatorii nu au găsit nici acum banii furaţi

simeon stalpnicul png

Ei au oprit în trafic autospeciala de transport valori în care se aflau banii pensionarilor din Maramureş. Hoţii i-au obligat pe paznici să le dea sacii în care se aflau sumele de 3.971.000 de lei şi respectiv 2.000 de euro.

Bandiţii erau îmbrăcaţi în uniforme negre tip combinezon, inscripţionate cu «Poliţia», aveau cagule şi erau înarmaţi cu arme automate tip «Kalaşnikov». Anchetatorii încearcă şi acum să-i identifice pe ceilalţi participanţi la jaf. Procesul în acest caz este în desfăşurare. La termenul din 13 ianuarie 2012 s-a cerut o amânare, pentru că avocatul lui Ursuţ nu s-a prezentat.

25 octombrie 2010- La 9 luni de la încarcerarea în Penitenciarul Gherla, Ioan Ursuţ ne-a oferit un interviu în exclusivitate. Şi-a susţinut nevinovăţia şi s-a plâns de regimul de detenţie. Întrebat dacă va încerca să evadeze încă o dată, a spus zâmbind că dacă va fi condamnat, „ne întânim afară!".

Viaţă ca-n filme

Ioan Ursuţ a dus o viaţă demnă de filmele de la Hollywood. El a reuşit să evadeze de trei ori din închisori suedeze şi odată dintr-una italiană. A petrecut ani întregi prin puşcării unde a învăţat cum funcţionează mecanismele lacătelor şi cătuşelor, programul şi atitudinea gardienilor.

Devenise maestru în deschiderea dispozitivelor de securitate de orice tip, ajungând unul dintre cei mai mari experţi din lume în evadări.

Povestea a început în 1983 când Ursuţ a fugit în Italia. Un an mai târziu, a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Împreună cu un alt român, Ursuţ a ucis în bătaie, lângă Verona, un traficant de ţigări italian. Îi trăsese ţeapă cu 20.000 de mărci germane.

În acelaşi an, înainte de a fi încarcerat în Italia, Ursuţ a reuşit să fugă în Suedia. Doi ani mai târziu, oraşul suedez Helsingborg este îngrozit de trei omoruri. Prietenul lui Ursuţ, Alexandru Vlonga, iubita acestuia, Elena Crunicean şi Constantin Petrişor sunt găsiţi împuşcaţi în cap. Ioan Ursuţ recunoaşte la unul din procese că a fost în apartamentul lui Petrişor, dar apoi îşi retrage declaraţia. Nu a fost condamnat pentru comiterea celor trei asasinate, din lipsă de probe.

1991- Ioan Ursuţ, arestat după una dintre evadările lui spectaculoase

simeon stalpnicul png

În iunie 1986, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru posesie ilegală de armă şi intenţie de jaf.

În 1988, Ioan Ursuţ a reuşit să evadeze prima dată, din închisoarea suedeză din Norrköping. Atunci, i-a ameninţat pe gardieni cu un pistol făcut din lemn. A fost prins după numai 24 de ore.

În 1989 a fugit din puşcărie a doua oară. Era în detenţie la închisoarea oraşului Hall. S-a uns cu ulei şi a fugit printr-o gaură de 17 x 49 de centimetri, pe care o făcuse cu o pânză de fierăstrău.

A rămas liber peste o lună, când a fost implicat într-un nou incident. Doi poliţişti îmbrăcaţi civil au fost împuşcaţi într-un restaurant din Stockholm. Aceştia au supravieţuit, iar Ursuţ a fost prins după 10 zile şi condamnat la opt ani închisoare pentru tentativă de omor.

În decembrie 1990, Ursuţ a încercat să evadeze, din nou, din închisoarea Norrköping, dar nu a reuşit. Totuşi, nu s-a lăsat păgubaş şi avea să reuşească să scape un an mai târziu, pe 9 mai 1991.

A evadat din penitenciarul suedez de maximă siguranţă Kumla. A fost prins după cinci zile, cu ajutorul unui  câine poliţist. După ce şi-a ispăşit pedeapsa din Suedia, Ioan Ursuţ a fost expulzat în Italia, în 1994, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 18 ani pentru crima din 1984.

În 1995, alături de un alt deţinut, a încercat să evadeze de la închisoarea din Padova, prin canalizare, dar fără succes. Nici atunci nu s-a lăsat intimidat de gardieni. A pregătit o nouă evadare timp de trei ani.

În 1998 a fugit de la o închisoare din Milano, în seara de Crăciun. Carabinierii l-au depistat după câteva zile şi l-au reîncarcerat.

În vara anului 2007, a fost eliberat, iar de atunci a locuit la Livorno, unde se spune că a lucrat la o biserică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net