Regina-Mamă Elena, o viață de sacrificii dedicată fiului, Regele Mihai
La acest sfârșit de săptămână, după aproape 37 de ani de la moarte, rămășițele pământești ale celei ce a fost Regina-Mamă Elena, Prințesă a Greciei și mama Regelui Mihai I, vor fi aduse în țară spre a odihni în Noua Catedrală Episcopală de la Curtea de Argeș, alături de ceilalți membri ai Casei Regale, dar, mai ales, alături de fiul ei cel iubit, Mihai. Elegantă, discretă, dar hotărâtă, Regina Elena a rămas, pe nedrept, în planul secund al istoriei Monarhiei Române. Sacrificată pe altarul capriciilor soțului ei, Regele Carol al II-lea, Elena a fost un exemplu de demnitate, morală, delicatețe, dar și de umanitate.
Prinţesa Elena s-a născut la Atena în ziua de 2 mai 1896. Provenea dintr-o ramură dinastică ce avea legături strânse cu familiile regale europene. Tatăl ei, Constantin I, rege al Greciei între 1913-1917, respectiv 1920-1922, era moştenitorul caselor regale din Danemarca şi Rusia, în timp ce mama ei, Sofia de Prusia, reprezenta latura occidentală a monarhiei europene prin alianţa cu familiile regale din Marea Britanie şi Germania.
Reşedinţa preferată a familiei era Palatul Vechi din Atena, unde locuiau bunicii paterni ai Elenei, George I şi Olga Constantinova a Rusiei. Însă locul cel mai drag al copilăriei Elenei nu a fost casa bunicilor, ci Palatul de Vară de la Tatoi, unde luxul oraşului era înlocuit cu un stil de viaţă aproape spartan. Pentru micuţa Elena amintirile lămpilor cu petrol şi cele ale băilor în butoi au dat un parfum aparte experienţelor estivale, pe care le aştepta de fiecare dată cu încântare, scrie historia.ro. Un moment tragic în viaţa familiei regale elene s-a înregistrat în iulie 1916, când Palatul de Vară de la Tatoi a fost incendiat. Un grup de atentatori a profitat de starea precară de sănătate a lui Constantin I, afectat de o cumplită boală de plămâni. Atunci, prinţesa Elena a privit neputincioasă cum amintirile copilăriei ei au ars fără ca nimeni să le poată salva. Tatăl, deşi grav bolnav, a reuşit să scape de văpăile mistuitoare care au cuprins palatul din lemn. Ulterior, Palatul de Vară avea să fie refăcut şi locuit, între 27 septembrie 1922 şi 25 martie 1924, de un alt cuplu regal, format din George al II-lea, fratele Elenei, şi Elisabeta de România, fiica Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.
În luna decembrie a anului 1916, cu acordul tacit al Angliei şi al Franţei, Atena a fost asediată. Elena s-a maturizat brusc în zilele blocadei, fiind martora atrocităţilor pe care le comiteau trupele de ocupaţie ale Aliaţilor. Fratele Elenei, Alexandru, a fost pus în postura ingrată de a-l da la o parte pe tatăl său şi de a-i lua locul ca rege. Restul familiei a fost nevoită să se îmbarce pe vasul „Sphakteria” la 11 iunie 1917 şi să părăsească ţara. În următorii ani, Elena a locuit în exil în Elveţia. Conform historia.ro, în 1920, Elena a călătorit în România alături de sora sa, Irene, Elisabeta a României şi principele moştenitor Carol. Aici urma să se desfăşoare comuniunea caselor regale din România şi Grecia prin cununia lui George cu Elisabeta, una dintre fiicele Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. La prima lor întâlnire, Elena l-a perceput pe Carol drept distant, deloc galant. A văzut în el o persoană foarte retrasă, remarcând însă că avea aerul unei firi romantice. Prințul Carol tocmai revenise dintr-o călătorie în jurul lumii menită să-l facă să uite de sentimentele pentru Zizi Lambrino, cu care se căsătorise la Odessa, în timpul războiului, căsătorie anulată și nerecunoscută de Casa Regală. Nefericitele ştiri despre moartea Regelui Alexandru al Greciei, respectiv trecerea în nefiinţă a Mariei Alexandrovna, mama Reginei Maria, i-au apropiat pe Carol şi Elena. S-a născut astfel ideea unei căsătorii între cei doi, deşi Elena nu putea spune că îl iubea în adevăratul sens al cuvântului. Ea spera totuşi să înveţe să-l îndrăgească în timp, tocmai datorită comportamentului său romantic.
Îi plăcea să danseze și prefera rochiile Chanel
Tatăl Elenei, Constantin I, încă în exil, a acceptat cu dragă inimă cererea lui Carol de o lua în căsătorie pe fiica sa, ceea ce, la ora respectivă, aducea o aură de prestigiu familiei regale grecești. Ba, între timp, destinul acesteia părea să reintre pe un făgaş normal. Pe 14 noiembrie 1920, poporul grec s-a pronunţat printr-un referendum pentru întoarcerea Regelui Constantin pe tron. Astfel au putut fi aranjate mai repede cele două nunţi regale: ele au avut loc la 27 februarie, respectiv la 10 martie 1921. Primii căsătoriţi au fost George şi Elisabeta, care au făcut nunta la Bucureşti, în timp ce Carol şi Elena şi-au pus pirostriile la Atena. S-a vorbit atunci despre superstiţiile legate de momentul în care doi membri ai aceleiaşi familii se căsătoresc: în tradiţia ortodoxă, slujba religioasă trebuie să se desfăşoare concomitent sau măcar la aceeaşi oră. Nerespectarea acestui principiu părea a fi, aşadar, un semn rău privind viitorul celor două căsnicii. Tânărul cuplu princiar a revenit în România, preferând să locuiască în castelul Foişor din Sinaia. Acest castel, situat pe domeniul Peleş, fusese locuinţa provizorie a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabetei în perioada în care s-a construit somptuosul Peleş.
Elena a rămas însărcinată chiar în primele săptămâni după nuntă, dar a născut prematur. pruncul născându-se pe 25 octombrie 1921. În contextul îndeplinirii recente a visului României Mari, copilul a fost botezat Mihai, numele său făcând trimitere la domnitorul Mihai Viteazul. După naşterea copilului, cuplul princiar s-a mutat de la la Bucureşti, în Palatul Kiseleff (nu Palatul Elisabeta, ce nici nu era construit încă), o reședință cumpărată în 1909 de Regele Carol I de la boierul Constantin Iarca, fost primar de Buzău și reamenajată după planurile marelui arhitect Grigore Cerchez, unde aveau mai multe facilităţi pentru creşterea micuţului Mihai. Sobrietatea și principiile morale în care fusese crescută și educată Elena n-au însemnat că, cel puțin în prima parte a vieții, nu a știut să se și bucure de mici plăceri. „Avea bun-gust şi o afinitate pentru moda de la Paris; prefera atelierele lui Patou, de unde îşi cumpăra blănuri, avea o slăbiciune pentru casa Chanel, de unde îşi comanda rochiile acelea în T, negre. Era momentul în care în saloanele bucureștene se dansa charleston – trebuie să spunem că Regina-Mamă Elena era o dansatoare foarte bună, că organiza foarte des ceaiuri dansante”, spune istoricul Simona Preda.
A fost soția lui Carol al II-lea între 1921-1928
Dar „perioada de miere” dintre Carol și Elena avea să se termine destul de rapid. Firea prințului, ca și temperamentul său sexual nu puteau fi domolite ușor. De altfel, când Elena a fost nevoită să revină în Grecia, Carol bântuia, la propriu, stabilimentele cu prostituate, mai ales faimosul bordel Crucea de Piatră. Iar lucrurile aveau să devină și mai dramatice după ce Carol avea s-o întâlnească pe femeia vieții lui, Elena Lupescu, în 1925, pentru care avea să și renunțe la dreptul de moștenitor al Tronului, în decembrie același an, devenind persoana privată Carol Caraiman și stabilindu-se la Paris. Eșuata căsnicie avea să se încheie oficial prin divorțul pronunțat în iunie 1928. „Am scăpat, în sfârșit, dintr-un coșmar”, îi va scrie Elena mamei ei. Dar Elena îl avea și pe Mihai, fiul lor, deja uns Rege al României, în iulie 1927, la vârsta de nici 6 ani, după moartea Regelui Ferdinand. Mihai, sensul vieții ei. A urmat însă revenirea lui Carol în țară și proclamarea ca rege, la 8 iunie 1930, prin detronarea propriului fiu. Aparențele între cel devenit Carol al II-lea și Prințesa Elena, fosta soție, n-au putut să salveze o situație deja compromisă, mai ales că Elena Lupescu revenise lângă Carol, în Palatul Regal și în patul lui. Din 1932 este expulzată din țară, căpătând, în schimb, dreptul de a-l vedea pe Mihai două luni pe an. Elena se va stabili în Italia, lângă Florența, mai precis în San Domenico de Fiesole, unde cumpără Vila Sparta, cea care avea să devină acel „acasă” tihnit la care visase mereu. După abdicarea lui Carol al II-lea, în 6 septembrie 1940, revine în România, unde Mihai redevenise rege, chiar dacă puterea efectivă o preluase generalul Ion Antonescu. Dar aici urmau anii negri ai războiului, apoi ai zorilor brutale ai puterii comuniste. Primește titulatura de „Regină-Mamă” și devine nu doar un sfătuitor al fiului, ci și una dintre puținele persoane care e capabilă să-I schimbe deciziile lui Antonescu. „Îi purta mamei mele un mare respect”, avea să declare Regele Mihai mai târziu. Astfel, reușește să salveze evrei de la deportare – mai ales în 1942, când a existat un plan de deportare a celor din România în lagărul de la Belzec, în Polonia, ajută cât poate comunitățile aflate sub amenințarea mortală a unei politici de exterminare. Este și motivul pentru care – e drept, abia în 1989, la 7 ani de la deces – Regina-Mamă Elena a fost distinsă cu titlul „Drept între Popoare” de către Memorialul Holocaustului Yad Vashem, de la Ierusalim.
A trăit la Florența în Vila Sparta, dar a murit în Elveția
Este alături de Mihai și când acesta este forțat să abdice, la 30 decembrie 1947, la Palatul Elisabeta și să ia calea exilului. Aranjează ca fostul monarh și iubirea lui, viitoarea Regină Ana, să se căsătorească la Atena, în iunie 1948, unde rege era alt frate al Elenei, Paul, nu cu mare fast, dar cu un ceremonial pe măsura rangului mirilor, totuși. Apoi găzduiește tânărul cuplu în vila de la Florența, până când Mihai și Ana vor decide să își caute propriul drum în viață, mai întâi în Anglia, apoi în Elveția. Dar vila din Italia va rămâne refugiul suprem, preferat mai ales de nepoatele Elenei, cele cinci fiice ale Regelui Mihai și Reginei Ana. Spre finalul anului 1979, dificultățile financiare devin, însă, tot mai mari. Elena e nevoită să vândă din bijuteriile și lucrurile de valoare încercând să păstreze vila ei iubită din Italia. Dar în 1980, cu inima grea, e nevoită s-o vândă, mutându-se într-un apartament din Lausanne, Elveția, în apropierea reședinței fiului și norei. Acolo, însă, e tot ca într-un exil și nu rezistă decât doi ani. La 28 noiembrie 1982, inima Reginei Mamă Elena a vrut să se odihnească. Definitiv. Fără să mai apuce a-și revedea țara de adopție, pe care, însă, a iubit-o și care, la rându-i a iubit-o. Cel puțin generațiile de români care au trăit acele vremuri și știau cine e și ce fel de persoană e Regina Elena.
A fost înmormântată în cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne, în prezența unui fiu împietrit de durere, al familiei acestuia, dar și a multor foste capete încoronate ale Europei cu ale căror familii se înrudea. Un mormânt simplu, cu o cruce pe care scrie, simplu, în franceză: ”Elena, Regină Mamă a României, Principesă a Greciei: 1896 -1982”. 45 de ani de comunism au împins-o în uitare. Alte generații, alți „idoli”, alt tip de „regi și regine”. Acum, însă, vineri, 18 octombrie, Regina Mamă Elena revine acasă, revine în familia ei. A fost și cea mai mare dorință a Regelui Mihai. Iar de sâmbătă, când e programată slujba de înmormântare, îi va din nou alături – pentru totdeauna, de astă dată – fiului ei iubit care, la rândul său, a divinizat-o. Chiar dacă, dintr-un alt colț al Noii Biserici Episcopale și Regale din Curtea de Argeș, îi va urmări și umbra lui Carol al II-lea, soțul și tatăl care le-a influențat atât de negativ destinele amândurora.
