Salariul unui soldat din România cu zece clase și doi ani de experiență. Cât se câștigă în Armată fără diplomă de Bacalaureat
Cariera militară în Armată este o opțiune pentru mulți tineri, inclusiv pentru persoanele care nu dețin diplomă de Bacalaureat. Pachetul salarial consistent reprezintă o motivație, iar venitul unui soldat cu zece clase și doi ani de experiență o confirmă.

Salariile personalului militar din România depind de mai mulți factori, precum orele de muncă lucrate, misiunile, gradul, vechimea în serviciu, studiile și sporurile pentru condiții deosebite.
Un Soldat Gradat Profesionist (SGP) poate obține un venit bun, chiar și fără să dețină o diplomă de Bacalaureat. Un cunoscut influencer din România a publicat în mediul online fluturașul de salariu al unui soldat profesionist, cu zece clase și doi ani vechime în Armată. Potrivit imaginilor devenite virale, venitul brut al acestuia în luna octombrie 2025 a fost de 10.000 de lei, în timp ce salariul net de 6.814 lei, informează Știri Diaspora.
Pe de altă parte, veniturile unui militar cu Bacalaureat și mai mulți ani de experiență poate depăși venitul brut de 10.000 de lei, iar netul poate ajunge la 9.000 de lei, mai precizează sursa.
„Nu mai există salarii mici în Armata Română”
Influencerul Lucian Popa subliniază că recompensele financiare nu se opresc la veniturile din salariu. Pe lângă acestea, un Soldat Gradat Profesionist beneficiază de avantaje, precum decontarea chiriei sau a navetei.
Cel mai mare beneficiu poate fi sprijinul direct pentru achiziționarea unei locuințe, prin acoperirea ratei creditului ipotecar de către unitatea militară:
„Începând din acest an nu mai există salarii mici în Armata Română. Un soldat gradat profesionist sau un polițist militar nu va mai primi mai puțin de 5.500 de lei salariu, incluzând normă de hrană și orele suplimentare de lucru. Iar cei care nu locuiesc în garnizoana unde este unitatea li se decontează chiria sau naveta ori ajutor pentru achiziționarea unui apartament, iar banii de chirie îi dă unitatea pentru a plăti rata apartamentului. După terminarea ratelor, va rămâne cu apartamentul și posibilitatea de a ieși mai devreme la pensie la 49 de ani”, a transmis el în mediul online.


































