Sărutul sub vâsc de Anul Nou. Ce reprezintă tradiția și de unde vine

Ultima actualizare:

    Se spune că cei care se sărută sub vâsc de Anul Nou vor avea o relație fericită
Se spune că cei care se sărută sub vâsc de Anul Nou vor avea o relație fericită

Despre cuplurile care se sărută sub vâsc de Anul Nou se spune că vor avea o relaţie trainică şi împlinită. Este o tradiție veche ce apare încă din mitologia germană, unde vâscul era considerat în o plantă cu puteri miraculoase care venea din ceruri şi nu creştea pe pământ. Totodată era considerat un leac pentru fertilitate.

Legenda vâscului şi tradiţia sărutatului sub vâsc vin din cele mai îndepărtate timpuri, potrivit mitologiei germane. Se spune că zeiţa Frigga, cea care era zeiţa dragostei, a avut un fiu pe nume Balder, zeul pământului.

După ce Balder a avut un vis în care i se prevestea moartea, zeiţa Frigga a fost foarte speriată. Dacă fiul său, zeul soarelui, ar fi murit, atunci toată viaţa de pe Pământ s-ar fi sfârşit.

Loki, zeul răului, cel care voia sa-l omoare pe Balder, a găsit vâscul, o plantă care nu crestea pe pamant si care avea puteri miraculoase.

El a confecţionat o suliţă din vâsc şi i-a dat-o zeului iernii, pe nume Holder, care era orb. Zeul iernii l-a lovit pe Blader cu suliţa din vâsc, iar acesta a murit.

Timp de trei zile, toată lumea a încercat să-l învie pe Balder, însă nimeni nu a reuşit.

Potrivit legendei, cea care l-a înviat a fost mama sa, Frigga, cu lacrimile vărsate peste fiul ei. Se spune că lacrimile ei s-au transformat în bobiţele albe ale vâscului.

De fericire că şi-a văzut fiul readus la viaţă, Frigga i-a sărutat pe tot cei care au trecut pe sub vâsc. De aici se spune că ar veni tradiţia sărutatului sub vâsc.

Vâscul, simbolul bucuriei, păcii și iubirii

De-a lungul istoriei vâscul a devenit simbol al bucuriei, păcii şi iubirii. Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni și druizii celți, cât și de indienii nord-americani.

Atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire. În preajma Anului nou, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc şi se sărută sub ramurile acestuia. 

Obiceiul mai spune că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă și una dintre bobițele albe ale plantei. După ce toate bobițele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coronița de vâsc.

Citește și: 

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Anul Nou

Superstiții de Anul Nou: pune struguri pe masă și nu găti carne de pasăre

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net