Scumpirile la materiale de construcții blochează lucrările la autostrăzi? Constructorii cer bani mai mulți

Ultima actualizare:

    Din cauza scumpirilor la materialele de construcții, ne-am putea trezi cu șantiere blocate
Din cauza scumpirilor la materialele de construcții, ne-am putea trezi cu șantiere blocate

Se vor închide șantiere? Este întrebarea aflată pe buzele multora și, în special, a constuctorilor. Aceștia atrag atenția asupra faptului că, dacă statul nu va suplimenta bani pentru acoperirea costurilor, multe firme nu vor putea susține scumpirile la materiale și riscă să intre în faliment.

România a început 2021 cu 910 kilometri de autostradă și sunt șanse ca alți 86 de kilometri să fie gata până la finelele anului.

Dar, în programul de guvernare apar 1.000 km șosele de viteză şi drumuri expres care ar trebui să fie gata până în 2024.

Lucrările mereu au mers la noi în ritm de melc, iar acum sunt șanse mari să se blocheze chiar și cele avansate. Criza mondială a materialelor de construcții a lovit și țara noastră. Toate s-au scumpit, ba chiar s-au dublat după pandemie, astfel că antreprenorii care lucrează pe șantiere se plâng de prețurile tot mai mari, care ar putea bloca sau întârzia lucrările.

Constructorii spun că prețul parapetelui de protecție adus din Turcia a crescut cu 40%. Bitumul din Austria s-a scumpit cu 27%, iar oțelul din Ucraina și hidroizolația din Polonia sau Italia, cu 30%.

 ”Sectorul construcțiilor, cel care a împiedicat o scădere mai drastică a PIB în 2020, este într-o situație extrem de dificilă, din cauza creșterii fără precedent a prețurilor internaționale la materii prime și materiale, dublată de blocaje în lanțurile de aprovizionare. Apreciem orice demers care va duce la îmbunătățirea și eficientizarea legislației privind achizițiile  publice. Până  la finalizarea unui astfel de proces, atragem   atenția  că există soluții punctuale, pe termen scurt, prin care se pot evita blocajele. În prezent, Legea achizițiilor publice conține mecanisme de abordare și corectare a situațiilor în care prețurile cresc accelerat. Aceste prevederi trebuie să fie aplicate nediscreționar de către autoritățile centrale și locale, iar Guvernul trebuie să fie intransigent în acest sens”, a declarat Vlad Vameșu, președintele Asociației Română Constructorilor de Autostrăzi (ARCA).

Propunerile venite de la constructori, pentru a nu fi blocate lucrările la autostrăzi

  • Aplicarea formulei polinomiale de actualizare a prețurilor, care ia în considerareprincipalele materii prime, materiale și costurile forței de muncă din contractele de achiziție publicăîn derulare;
  • Obligarea autorităților contractante să actualizeze valorile estimate ale investițiilorpublice la data lansării licitației;
  • Formulele de escaladare a prețurilor trebuie să fie aplicate având ca referință dataofertei (sunt situații în care prețurile de referință sunt considerate cele de la un an după ordinul deîncepere a lucrărilor, deci nu mai au legătură cu prețurile din momentul ofertei);
  • Modificarea sursei  indicilor și legarea acestora de oscilațiile din economia reală(bursele de mărfuri interne și internaționale, și nu indicele de inflație).

ARCA atrage atenția că explozia prețurilor materiilor prime și materialelor de construcții poate avea impact negativ direct asupra pieței de construcții, prin insolvențe și falimente, asuprap roiectelor de infrastructură aflate în derulare, prin blocaje, dar și indirect, asupra evoluției PIB și bugetelor publice, în lipsa măsurilor imediate.

Citește și: 

Cu cât au crescut locuințele și materialele de construcții după pandemie. Anumite artico

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net