Şoferii indieni cuceresc România, pe fondul unui deficit de 150.000 de conducători auto. Salarii de mii de euro

Ultima actualizare:

România se confruntă cu un deficit alarmant de şoferi profesionişti, ceea ce a determinat companiile românești să caute angajaţi calificaţi în India, ţară recunoscută pentru cultura sa solidă în transporturi.

image

Candidaţii sunt atent selecţionaţi, instruiţi în centre moderne şi testaţi riguros înainte de a ajunge la muncă. Salariile oferite, se încadrează între 1.200 şi 3.000 de euro, potrivit datelor unei companii specializate în recrutare, formare şi management de personal din Asia.

Şoferii indieni cuceresc România

În 2025, şoferii profesionişti din India au devenit printre cei mai căutaţi angajaţi de companiile româneşti, pe fondul deficitului sever de personal din sectorul transporturilor, iar veniturile atractive, care pot ajunge până la 3.000 de euro lunar, reprezintă un stimulent major pentru candidaţii cu experienţă, vorbitori de engleză şi cu familie, motivaţi să trimită acasă cea mai mare parte a salariului.

Cererea pentru astfel de angajaţi a crescut de trei până la patru ori faţă de anii anteriori, acoperind atât transportul intern de marfă, cât şi cursele internaţionale în UE, precum şi manipularea şi logistica internă.

Cei mai solicitaţi sunt şoferii cu permise C/CE/D/DE şi stivuitoriştii.

Pachetul de angajare include salariul minim legal din România, diurnă variabilă pentru deplasările interne (între 23 şi 57,5 lei pe zi) şi pentru cele în UE (începând de la 35 euro pe zi), iar veniturile reale depind de tipul de rută şi specificul activităţii.

„În general, cele mai mari venituri sunt ale şoferilor de camion care lucrează pe transport de mărfuri între ţările din UE. Un şofer profesionist de camion poate avea un venit net între 1.200 şi 3.000 euro/lună, în funcţie de rută, durată şi specificul activităţii", se arată într-un comunicat al companiei TAKT Recruitment, potrivit Agerpres.

Pregătirea şi reglementarea muncii pentru şoferii din India

Candidaţii indieni trec printr-un proces riguros de selecţie, incluzând verificarea documentelor, interviuri, probe practice de condus şi instruire teoretică în centre moderne, cu poligoane profesionale şi supraveghere video live, pentru a se asigura că sunt complet pregătiţi pentru cerinţele pieţei româneşti.

Procedurile legale impun ca lucrătorii non-UE să fie dependenţi de angajator pentru dreptul de şedere, neputând schimba angajatorul fără un nou aviz de muncă, iar nerespectarea acestor reguli poate conduce la deportare sau interdicţie de intrare în UE pentru până la cinci ani.

Compania de recrutare subliniază că România se confruntă cu unul dintre cele mai severe deficite de şoferi profesionişti din Uniunea Europeană, fiind nevoie de 70.000 de şoferi profesionişti de camion, iar deficitul total este estimat la aproximativ 150.000 de conducători auto - de la şoferi de TIR şi camioane, până la conducători de autobuze, autocare şi taxiuri, potrivit UNTRR (Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România).

De altfel, Europa se confruntă cu un deficit de aproape 500.000 de şoferi. În lipsa importului de angajaţi din alte ţări, acest deficit ar putea creşte până la aproximativ 745.000 de şoferi până în 2028, conform Uniunii Internaţionale a Transportului Rutier (IRU). Dacă nu se iau măsuri radicale, estimările arată că în următorii cinci ani încă 3,4 milioane de şoferi profesionişti vor ieşi din piaţa muncii, subliniază reprezentanţii firmei de recrutare.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
praf jpg
lac jpeg
Estonia Tallin foto Pixabay tallin 889901 1280 jpeg
broasca jpg
bebelus bona imagini jpg
1491034724695 Noile statii de metrou din Bucuresti 5 webp
YzcyM2EyNDlmYjI5MjFmZWRiMjk4NjY1NQ== thumb jpg
stefan voda wiki jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net