„Sunt nevinovată. Au găsit-o moartă la mine în pat”. Mama copilei de 12 ani, ucisă în Berceni, spune că iubitul ei e criminalul

Mama fetiței ucise, al cărei trup a fost găsit într-un apartament din Berceni, a ajuns vineri dimineață la Serviciul Omoruri, unde a fost audiată. 

Simona Iftimovici împreună cu fiica sa ucisă Foto: Facebook
Simona Iftimovici împreună cu fiica sa ucisă Foto: Facebook

Primele declarații ale Simonei Iftimovici după ce a ajuns în România

Mama fetei ucise, în sectorul 4 al Capitalei, a ajuns azi-noapte, în România, cu autocarul, fiind săltată de polițiști la Vama Nădlac. Aceasta le-a recunoscut jurnaliștilor că nu era acasă când s-a petrecut tragedia, fiind convinsă că iubitul ei ar fi putut comite o asemenea faptă. 

„Luni seara am auzit că au găsit-o moartă la mine în pat. De aia am venit acasă, că sunt nevinovată. Eu sunt nevinovată, îmi pot face toate testele!”, a declarat, în fața reporterilor, noaptea trecută, scrie Antena3 CNN. Femeia s-a jurat că nu i-ar fi putut face vreun rău fetei ei, însă nu același lucru îl poate spune și despre concubinul ei. 

„Ultima oară când am fost cu mama la muncă el a rămas cu fata singur și a zis că o duce acasă, și bagajele când am ajuns de la muncă, pe la 1:00-2:00 erau tot acasă”, povestește mama copilei.

Momentan, femeia este martor în cazul crimei fetei sale

Femeia, reținută inițial de spanioli, este acum martor în cazul crimei care a șocat România. Va fi audiată, din nou, de procurori, iar după mărturia ei anchetatorii vor decide dacă va rămâne martor în continuare sau dacă va fi pusă sub acuzare.

La prima audiere, femeia a declarat că nu a știut de crimă și că nu era acasă când s-a întâmplat nenorocirea. Potrivit legiștilor, fiica acestora a murit în chinuri groaznice. Fata de numai 12 ani nu a mai fost văzută de dinainte de Paște. 

Rudele declară că mama copilei ar fi fost implicată

„Mulți spun că maică-sa a fost cu treabă pe undeva prin blocuri și taică-său vitreg a bătut-o și a strâns-o de gât. Eu cred că maică-sa era cu tatăl ei vitreg acolo și știau ambii”, a declarat o verișoară a femeii. 

Suspectul, căutat în toată Europa

Momentan, bărbatul este căutat în toată Europa, deși se crede că acesta ar fi ajuns în Olanda. Prima plecare după crimă a fost cu destinația Spania, el întorcându-se din nou în țară pe 10 mai, iar ulterior ar fi plecat în Olanda. 

Dispariția copilei a fost anunțată de tatăl ei

Dispariția copilei a fost semnalată de tatăl ei, pe 3 mai. Se pare că tatăl nu le-a putut da anchetatorilor numărul de telefon și nicio poză și nu a fost de acord cu mediatizarea cazului. Ar fi zis doar că adolescenta stă la mama ei.

Polițiștii spun că imediat după ce tatăl a reclamat dispariția copilei, împreună au mers la bunica maternă, singura adresă pe care bărbatul o știa. Au primit indicii că adolescenta, mama ei și concubinul acesteia s-ar afla în Suceava. Anchetatori au mers și acolo, în localitatea Sfantu Ilie, unde au vorbit cu rudele bărbatului.

Polițiștii din Suceava au aflat că mama și fiica locuiau cu iubitul femeii într-un apartament închiriat din Berceni. Adulții ar fi plecat la muncă în Spania, lucru confirmat și de datele Poliției de Frontieră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net