Sute de pelerini la moaştele Sfântului Nectarie, vindecătorul de cancer

Ultima actualizare:

Credincioşii ortodocşi l-au prăznuit la 9 noiembrie pe Sfântul Nectarie şi s-au putut închina la racla cu moaştele acestuia, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Pelerinii care au trecut pe la racla sfântului au fost obligaţi să respecte regulile impuse de autorităţi din pricina pandemiei.

Sute de oameni au venit să se închine şi să se roage la moaştele Sfântului Nectarie din Eghina, care au fost scoase în curtea bisericii Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti încă de sâmbătă, pentru a nu se crea îmbulzeală. Pelerinii care au trecut pe la racla sfântului au purtat mască şi au fost nevoiţi să păstreze regulile de distanţare, din cauza pandemiei de coronavirus.  

Un secol de la moartea sfântului

Racla cu moaştele Sf. Ierarh Nectarie a fost aşezată într-un baldachin împodobit cu multe flori proaspete, pentru închinare, şi a stat afară până aseară, după slujba Privegherii, de la ora 22.00. „Având în vedere contextul social actual şi dorind o bună rânduială a sărbătorii, vă îndemnăm să vă închinaţi sfintelor moaşte atât în zilele precedente sărbătorii, cât şi după”, au transmis reprezentanţii Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti. „Îndemnăm credincioşii să respecte hotărârile autorităţilor de stat cu privire la purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţei fizice”, au mai îndemnat preoţii. Alături de moaştele Sfântului Nectarie vor fi aşezate, ca de obicei, şi cele ale Sfântului Efrem cel Nou, aflate tot în patrimoniul mănăstirii. Duminică, 8 noiembrie, s-au împlinit 100 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Nectarie. 

Mănăstirea Radu  Vodă din Capitală
Mănăstirea Radu Vodă din Capitală

Procesiune cu capul sfântului, în Grecia

Şi în Grecia, pe Insula Eghina, a fost sărbătoare mare, acolo unde se găseşte mormântul marelui sfânt, dar şi racla cu moaştele sale întregi. Anual, în Grecia veneau peste 300 de autocare cu pelerini din România, pentru a-l cinsti pe sfânt. Chiar şi în condiţiile impuse de pandemie, grecii au organizat o procesiune cu capul Sfântului Nectarie în portul din Eghina, ca în fiecare an. 

Cine a fost Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (1846 - 1920), numit Taumaturgul pentru vindecările miraculoase, îndeosebi de cancer, care s-au săvârşit pentru cei care s-au închinat cu credinţă sfintelor sale moaşte, este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din Grecia. El a fost canonizat de Biserica Greciei în secolul XX, pe 5 noiembrie 1961, şi este printre puţinii sfinţi a cărui înfăţişare o cunoaştem. Cărturar, ierarh, înţelept, teolog erudit, dăruit de Dumnezeu cu harul tămăduirii, doctor fără de arginţi, dascăl al rugăciunii şi al celor care vor să fie izbăviţi de necazuri, Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai iubiţi Sfinţi. A întemeiat Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Eghina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

Sfântului Nectarie i se spune şi Taumaturgul,  pentru vindecările miraculoase
Sfântului Nectarie i se spune şi Taumaturgul, pentru vindecările miraculoase

Pe 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare. În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, mulţi creştini ”îl văd cum deschide ochii”, prin racla sa cu moaşte, ceea ce este o minune dumnezeiască, şi sunt uimiţi de această taină. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net