Ți-a stricat vacanța? Cum îți recuperezi banii dacă avionul a întârziat sau a fost anulat

Ultima actualizare:

    Pentru zborurile întârziate sau anulate poți primi despăgubiri de până la 600 de euro
Pentru zborurile întârziate sau anulate poți primi despăgubiri de până la 600 de euro

Clienţii companiilor aviatice au dreptul la despăgubiri dacă avionul nu pleacă la ora programată sau în cazul în care zborul se anulează. La fel se întâmplă și în cazul chartere-lor. Compensaţiile în bani variază între 250 și 600 de euro, în funcţie de cât de mult a întârziat avionul.

Este perioada estivală când toate drumurile duc în vacanță și  mulți turiști au ales să plece cu avionul.  Unii au cumpărat bilet direct de la companie, alții au luat sejurul cu zbor inclus prin agenția de turism.

Astfel că nu trebuie să ne mire că sunt cazuri în care aeronavele, mult mai multe în grafic, nu decolează la timp. S-a întâmplat și săptămâna trecută, când mai multe zboruri, dintre care trei chartere ale Blue Air, au fost întârziate ore întregi.

Au așteptat 10 ore în aeroport

Un avion al companiei, care trebuia să plece din București spre Barcelona s-a defectat, iar pasagerii au așteptat în aeroport zece ore. Apoi, pe tot parcursul zilei orarul de zbor ale aeronavelor Blue Air a fost dat peste cap.

Ce fac pasagerii în această situație? În primul rând, trebuie să primească hrană şi răcoritoare proporţionale cu timpul de aşteptare. I

ar dacă zborul urmează să decoleze la o zi după ora de plecare programată iniţial, li se oferă cazare și transport între locul de cazare şi aeroport. Totul, din partea companiei aeriene.

Ce înseamnă un zbor întârziat

Un zbor se consideră întârziat începând cu: două ore pentru zborurile de până la 1.500 km, trei ore pentru zborurile în interiorul Uniunii Europene peste 1.500 km şi pentru toate celelalte zboruri între 1.500 şi 3.500 km şi patru ore pentru zborurile de peste 3.500 km.

În cazul zborurilor a căror întârziere este de cinci ore sau mai mare, se poate solicita rambursarea costului biletului pentru partea de călătorie neefectuată şi un zbor către locul de plecare iniţial.

Iar dacă zborul ajunge la destinaţia finală cu o întârziere egală sau mai mare de trei ore, pasagerii au dreptul la o compensaţie fixă, stabilită conform regulilor privind compensaţia în cazul anulării, în funcţie de distanţa zborului: 250 de euro, 400 de euro sau 600 de euro.

Și pentru cursele charter primești până la 600 de euro

”Această compensație se acordă de compania aeriană și în cazul chartere-lor, chiar dacă pasagerul a încheiat contractul cu un tour operator, care a închiriat la rândul său aeronava. E bine ca persoana aflată în această situație să apleze la firmele pentru obținerea compensațiilor, pentru că procedura merge mult mai repede. Dacă te duci singur, nu ești luat în considerare, iar unele companii vor încerca să te recompenseze cu câte un voucher. În schimb, cei de la AirHelp, spre exemplu, îți recupereză despăgubirea și le plătești un procentaj din compensație”, ne-a explicat Gabriela Peșeț, consultant de travel.

Gabriela Peșeț, consultant de travel
Gabriela Peșeț, consultant de travel

Banii pot fi ceruți şi în cazul curselor conexate operate de aceeaşi companie. În cazul în care zborul iniţial are întârziere şi pierzi legătura, operată de aceeaşi companie, şi ţi se asigură un zbor de redirecţionare către destinaţia finală, compania de transport aerian trebuie să-ţi plătească compensaţii. Asta doar  dacă ai ajuns la destinaţie cu o întârziere egală sau mai mare de trei ore.

Drepturi în caz de anulare a zborului

În cazul anulării zborului, pasagerii au dreptul la:

  • redirecţionarea pe un alt zbor spre destinaţia finală în condiţii de transport comparabile sau rambursarea întregului cost al biletului într-un termen de şapte zile pentru partea neefectuată;
  • asigurarea de mese şi băuturi răcoritoare pe timpul aşteptării, precum şi a două apeluri telefonice sau două mesaje electronice;
  • asigurarea cazării, dacă perioada de aşteptare include o noapte, şi transportul între locul de cazare şi aeroport în cazul unei redirecţionări;
  • plata unei compensaţii fixe calculată în funcţie de distanţa zborului şi de întârzierea totală la sosire (în cazul redirecţionării); pentru toate zborurile de până la 1.500 km - 250 de euro (125 de euro dacă zborul de redirecţionare ajunge cu o întârziere de până la două ore); pentru zborurile în interiorul Uniunii Europene de peste 1.500 km şi pentru toate celelalte zboruri între 1.500 şi 3.500 km - 400 de euro (200 de euro dacă zborul de redirecţionare ajunge cu o întârziere de până la 3 ore); pentru toate celelalte zboruri - 600 de euro (dacă zborul de redirecţionare ajunge cu o întârziere de până la patru ore).

Când nu se acordă despăgubirile

Există, însă, şi situaţii în care operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească sumele prevăzute drept compensaţii:

  • dacă pasagerii au fost informaţi despre anulare cu cel puţin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută;
  • dacă pasagerii au fost informaţi despre anulare într-un termen cuprins între două săptămâni şi şapte zile înainte de ora de plecare prevăzută şi li se oferă o redirecţionare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută şi să ajungă la destinaţia finală în mai puţin de patru ore după ora de sosire prevăzută;
  • dacă au fost informaţi despre anulare cu mai puţin de şapte zile înainte de ora de plecare prevăzută şi li se oferă o redirecţionare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută şi să ajungă la destinaţia finală în mai puţin de două ore după ora de sosire prevăzută;
  • dacă operatorul de transport aerian poate face dovada că anularea este cauzată de împrejurări excepţionale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net