Top 10 cele mai bune universități din România. În clasament, trei sunt din București

Ultima actualizare:

Ministerul Educației a făcut public clasamenyul al celor mai bune universități din România conform raportului privind metarankingul pentru anul 2023. Clasamentul cuprinde 30 de unități de învățământ superior, 28 de stat și două private. În primele 10 poziții trei sunt din București, dar niciuna nu se află pe locul întâi.

Cea mai bună Universitate din România

Universitatea București se află pe locul doi în topul celor mai bune universități din România
Universitatea București se află pe locul doi în topul celor mai bune universități din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este cotată ca fiind cea mai bună din România. Este urmată în calsament de Universitatea Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Clasamentul include doar 30 de universități (28 de stat, două private) dintre cele 89 câte există în România (52 de stat, 37 private), conform raportului citat de Edupedu.ro

„Topul primelor 10 universități din România în anul 2023 este similar cu cel din 2022, fiind ocupat de universități comprehensive, tehnice și de medicină”, transmite Ministerul Educației.

Față de metarankingul anterior al Ministerului Educației despre care a scris Edupedu.ro pe 15 mai 2023, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” este acum pe locul 4, față locul 5, inversând astfel poziția cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Următoarele locuri sunt ocupate după cum urmează:

6. Universitatea „Transilvania" din Braşov,

7. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi,

8. Universitatea de Vest din Timişoara,

9. Academia de Studii Economice din Bucureşti,

10. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

11. Universitatea Politehnica Timișoara

12. Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași

13. Universitatea din Oradea

14. Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

15. Universitatea din Craiova

16. Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava

17. Universitatea Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș

18. Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași

19. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

20. Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați

21. Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

22. Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara

23. Universitatea “Ovidius” din Constanța

24. Universitatea “Titu Maiorescu” din București

25. Universitatea din Pitești

26. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

27. Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca

28. Universitatea “Valahia” din Târgoviște

29. Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

30. Universitatea Tehnică de Construcții din București

Ce este Metarankingul Naţional

Potrivit Ministerului Educaţiei, Metarankingul Naţional este un mecanism de evaluare şi ierarhizare a universităţilor din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaţionale recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG).

„Metarankingul reprezintă un instrument de analiză precis şi imparţial, care promovează alocarea echitabilă a finanţării cercetării universitare pe baza performanţei dovedite şi identificarea nevoilor pentru atingerea şi susţinerea excelenţei în educaţie şi cercetare”, transmite Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, obiectivele specifice ale Metarankingului Naţional vizează identificarea instituţiilor de învăţământ superior performante din punct de vedere al activităţii ştiinţifice şi al contribuţiei lor la comunitatea academică internaţională, reflectată prin prezenţa în cele mai importante clasamente internaţionale ale universităţilor europene şi occidentale, precum şi ierarhizarea acestora pe baza punctajului obţinut în urma aplicării metodologiei standardizate aferente exerciţiului naţional de metaranking.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net