Top 5 greşeli «nevinovate» care duc la infectarea cu coronavirus

Ultima actualizare:
Evenimentele „în familie” sunt, potrivit medicilor, principalele surse de contaminare
Evenimentele „în familie” sunt, potrivit medicilor, principalele surse de contaminare

Porţi mască, umbli cu gelul dezinfectant la purtător, eviţi aglomeraţia şi crezi că vei fi ferit de COVID-19? Eşti optimist! În realitate, te infectezi cum nici nu bănuieşti! Anumite gesturi mărunte, de zi cu zi, aparent inofensive, sunt cele care, de cele mai multe ori, duc la contaminare.

  • Ne întâlnim cu o singură persoană şi credem că riscul de contaminare e infim. Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, conf dr. Emilian Popovici, spune într-un interviu pentru csid.ro că lucrurile nu stau chiar aşa: „Am avut discuţii cu pacienţi care au relatat că s-au întâlnit cu o singură persoană. Dacă ne întâlnim cu o singură persoană, de fapt ne întâlnim cu toţi oamenii cu care aceasta s-a întâlnit în ultimele 14 zile, pot să fie zeci, ori sute. E suficient ca unul dintre contacţii persoanei cu care ne întâlnim să nu fi respectat regulile şi situaţia se modifică radical. Aşadar, orice contact cu o persoană fără mască înseamnă riscul acesteia din ultimele două săptămâni”, atrage atenţia specialistul. 
  • Masca – pericol sau duşman? Masca de protecţie nu e scutul absolut împotriva coronavirusului. Contează din ce material e şi dacă o porţi corect. Măştile simple din farmacii sau cele de bumbac limitează mai degrabă microbii care îţi ies din gură, nu pe cei cu care intri în contact. Dacă stai în preajma unui bolnav asimptomatic, care nu poartă mască şi îţi vorbeşte în nas, riscul de contaminare e mare. De asemenea, e important să ştii să o porţi corect. Nu o manevra cu mâinile murdare, nu o arunca în geantă, nu o flutura de cot, pentru ca apoi să o pui la gură. 
  • Ne vedem cu persoane apropiate, de încredere. Avem falsa impresie că dacă ne întâlnim la o cafea cu prieteni dragi, nu se întâmplă nimic. Dar v-aţi gândit că ei pot fi asimptomatici? Trebuie cu toţii să purtaţi mască la astfel de întâlniri şi să vă protejaţi reciproc. Un studiu făcut în SUA şi anchetele epidemiologice realizate în România arată că evenimentele private sunt principalele focare de COVID-19. „Mediul familial şi anumite petreceri desfăşurate în mediu privat reprezintă unul dintre factorii care contribuie la răspândirea acestui virus”, a declarat la Digi24 dr. Valeriu Gheorghiţă, de la Spitalul Militar Bucureşti.  

Unghiile lungi, nerecomandate în această perioadă de pandemie
Unghiile lungi, nerecomandate în această perioadă de pandemie
  • Mare atenţie la manichiură! Unghiile lungi, neîngrijite corespunzător, pot fi un real pericol pentru răspândirea virusului. Sub ele se adună microbi care sunt mai greu de curăţat. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA recomandă ca în această perioadă să ne ţinem unghiile scurte şi să le tăiem cât mai des. 
  • Clipele când „lăsăm garda jos”. Să îţi dai masca jos chiar şi pentru câteva minute, atunci când eşti pe lângă alţi oameni, să te freci la ochi cu mâna murdară, să te relaxezi când intri în scara propriului bloc şi în lift, toate acestea sunt scăpări care te pot costa sănătatea. „Pericolul contaminării este cu atât mai mare cu cât ne apropiem de casă şi lăsăm garda jos. Liftul este un spaţiu închis de mici dimensiuni, neaerisit, cu risc mare de transmitere, în special prin aer. Dacă cineva s-a urcat în lift mai devreme, există risc de transmitere. Chiar dacă te urci singur în lift trebuie să porţi masca”, avertiza medicul Adrian Marinescu de la spitalul „Matei Balş” din Capitală. 


    Unghiile lungi, nerecomandate în această perioadă de pandemie
Unghiile lungi, nerecomandate în această perioadă de pandemie

Flash News

Elevi. Sunt focare de coronavirus în școlile din Timiș. 87 de elevi, 54 de profesori și alte 18 persoane din rândul personalului auxiliar sunt infectați și internați în spitale, după ce au dezvoltat simptome. Potrivit news.ro, în multe localități din județ incidența îmbolnăvirilor a depășit 3 la mia de locuitori, iar 223 de unități de învățământ funcționează în scenariul roșu.  Rata de infectare. Județul Cluj se află pe primul loc în topul ratei de infectare cu SARS-CoV-2, având 4,09 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile, potrivit datelor anunțate ieri de Grupul de Comunicare Strategică. Este urmat de București, cu o rată de 3,81, de Alba (3,72), de Sălaj (3,43) și de Timiș (3,39). Alte 21 de județe au depășit indicele de referință de 1,5. Scandal. O femeie a fost pălmuită într-un autobuz din Iași pentru că nu purta mască, scrie Bună Ziua Iași. Culmea, cel care a lovit-o a fost un bărbat care nici el nu respecta în totalitate normele de protecție. Își ținea masca doar pe gură, nu și pe nas, după cum se vede într-un filmuleț apărut în spațiul public. Martorii spun că cea care a sărit la scandal a fost femeia, dar momentul în care ea îl lovește pe bărbat nu a fost surprins în filmare. Studiu. Un studiu realizat în Marea Britanie, la care au participat peste 84.000 de oameni, oferă date îngrijorătoare cu privire la efectele negative ala coronavirusului asupra creierului. Potrivit Mediafax, care citează Reuters, cercetătorii au aflat că boala îmbătrânește cu până la 10 ani creierul celor care au trecut prin forme severe. Mai exact, provoacă deficiențe cognitive semnificative, dar efectele pot fi pe termen scurt.  Sceptici. Mai mulți pacienți bolnavi de COVID-19 din Suceava refuză să li se administreze oxigen, atunci când ajung în situație critică, spunând că ei nu cred în acest virus. „Nu vor să țină masca cu oxigen. Trebuie să ducem o adevărată luptă de convingere. Mulți susțin că au citit ei și știu mai bine. Nu avem ce face. Aștia suntem, fiecare cu temperamentul și caracterul său”, a declarat pentru obiectivdesuceava.ro managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net