Tradiţii pentru spor şi sănătate la Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
La 21 mai, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena , ca protectori ai credinţei creştine, slăviţi de creştinătate "întocmai cu Apostolii" .
Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Mama sa Elena este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci - semnul central al religiei creştine. În ajunul luptei cu păgânul Maxenţiu, suveranului Constantin i s-a arătat pe cer, în plină zi, semnul Crucii, ca simbol al biruinţei : "Întru acest semn vei învinge". Totodată, Sfânta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Iisus a fost răstignit.
Istoricul sărbătorii
Constantin cel Mare s-a născut în jurul anului 274 în oraşul Naissus ( Nis) din Serbia. El a fost fiul generalului roman Constantin Chlorus şi al Helenei Flavia Augusta, renumită în epocă pentru inteligenţa, credinţa în Hristos şi frumuseţea ei.
Întinsa împărăţie a romanilor era condusă în acea vreme de crudul împărat Diocleţian, ajutat de împăratul Maximian Hercule, de fiul acestuia, Maxenţiu, dar şi de guvernatorul Constantin Chlorus, tatăl slăvitului împărat Constantin cel Mare.
Istoricii bisericeşti au consemnat că în ţinuturile guvernate de Constantin Chlorus (Galia, Spania şi Britania) creştinii erau ocrotiţi de cumplita prigoană care se dezlănţuia împotriva lor în restul imperiului. Mai mult, în ţinuturile supravegheate de guvernatorul Constantin Chlorus, creştinii erau apreciaţi pentru hărnicia şi pentru corectitudinea lor. De aceea, acestor creştini li se încredinţau şi treburi administrative în teritoriile supravegheate de acest guvernator. După moartea acestuia în timpul unei lupte, funcţia acestuia a fost atribuită fiului său, Constantin.
În acelaşi timp, atribuţiile împăratului Hercule au fost preluate de fiul acestuia, Maxenţiu, renumit în imperiu pentru pedepsele cumplite aplicate creştinilor şi pentru patima cu care le dărâma bisericile. Din acest motiv, împăratul Constantin a pornit război împotriva aprigului duşman al creştinilor din acea vreme, Maxenţiu, conducătorul unei armate numeroase.
Pentru că armata împăratului Constantin era mai puţin numeroasă, suveranul, recunoscut de rivalii săi ca protector al creştinilor, s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute să-şi învingă duşmanul.
Din relatările episcopului Eusebiu, duhovnicul împăratului Constantin, aflăm că rugăciunea suveranului a fost ascultată, iar în ajunul luptei, Constantin a văzut pe cer, ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă, pe care scria cu litere alcătuite din stele următorul mesaj: „Prin acest semn vei învinge".
Mai mult, în noaptea următoare, împăratului Constantin i s-a arătat în vis şi Iisus Hristos, care i-a cerut să aplice semnul Sfintei Cruci pe steagurile de luptă. Ascultând îndemnul primit în vis, Constantin a aplicat semnul sfintei cruci pe hainele, coifurile ostaşilor şi pe steagurile de luptă şi a ieşit biruitor. În cumplita bătălie de la Pons Milvius, de lângă Roma, Constantin l-a înfrânt la 28 octombrie 312, pe Maxenţiu, prigonitorul creştinilor. Tot atunci, duşmanul său a căzut de pe cal şi s-a înecat în râul Tibru, lângă podul Milvius.
Pe Arcul de Triumf al lui Constantin care se păstrează la Roma există inscripţia : "Prin inspiraţie divină " unde se descrie cum a fost câştigată victoria împotriva lui Maxenţiu. După visul premonitoriu şi evenimentele tulburătoare care au urmat, Constantin a fost primit cu mult entuziasm de cetăţenii Romei.
Cele mai împortante realizări ale împăratului Constantin
Edictul de la Milano
La scurt timp, în anul 313, Constantin a fost încoronat ca împărat al Imperiului Roman de Apus. Pentru această izbândă, Constantin a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu şi a urmat sfatul mamei sale. Astfel că, în acelaşi an, 313, a semnat o hotărâre, cunoscută şi în zilele noastre sub numele de „Edictul de la Milano".
Efectele Edictului de la Milano
Istoricii bisericeşti consemnează că după „Decretul de la Milano" înceta prigoana creştinilor şi creştinismul se recunoştea ca religie oficială.
Împăratul scutea de impozite bisericile, iar sfintele lăcaşuri aveau dreptul să primească donaţii.Totodată, au fost eliberaţi din închisori episcopii şi preoţii, s-au înălţat frumoase biserici creştine, în locul templelor idoleşti care au fost dărâmate. În acelaşi timp, s-au desfiinţat cuptoarele în care au fost arşi de vii adepţii credinţei creştine.
Episcopii aveau dreptul să-i judece pe creştinii care nu voiau să fie judecaţi după legile statului. Mai mult, din legile penale se înlăturau pedepsele contrare spiritului creştin, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea ( arderea cu fierul roşu).
În timpul domniei sale, împăratul a convocat primul Sinod ecumenic de la Niccea ( în anul 325). După multe dezbateri, cu acest prilej, a fost condamnată erezia lui Arie, cel care susţinea că Hristos nu a fost Dumnezeu adevărat, îmbrăcat în fire de om, şi coborât în lume, aşa cum spune dreapta credinţă, ci a fost „o creatură" trimisă să izbăvească omenirea. Atunci, s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de-o fiinţă cu tatăl, şi deci, din veci cu el.
Tot la Sinodul de la Niceea s-au conceput şapte dintre articolele care alcătuiesc Crezul (Simbolul Credinţei), pe care credincioşii îl rostesc la fiecare Sfântă Liturghie. De asemenea, atunci s-a stabilit şi metoda de calcul a datei Paştelui - prima duminică după luna plină a echinocţiului de primăvară.De-a lungul domniei sale, împăratul Constantin a menţionat că Biserica lui Hristos este un sprijin important pentru unitatea imperiului.
Misiunea Împărătesei Elena
Mama împăratului Constantin, Flavia Iulia Helena, s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, soţul său, generalul roman Constantiu Chlorus s-a lăsat influenţat de împăratul Diocletian şi a divorţat de împărăteasa Elena. Aceasta nu s-a mai recăsătorit; s-a îndepărtat însă de viaţa publică şi a fost un sfetnic competent şi statornic pentru fiul său.
În lupta pentru unitatea statului şi pentru răspândirea creştinismului, împăratul Constantin a trimis-o la Ierusalim pe evlavioasa împărăteasă Elena, mama sa, însoţită de mai mulţi ostaşi, pentru a descoperi locul unde a fost îngropat Mântuitorul, şi unde se află lemnul Sfintei Cruci. La acea dată, împărăteasa Elena care avea misiunea să se închine pe Golgota şi la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, era primul pelerin creştin în Iudeea.
Pentru împlinirea acestei misiuni, împărăteasa Elena s-a rugat lui Dumnezeu împreună cu Macarie, episcopul Cetăţii Ierusalim. Cu ajutorul rugăciunilor, împărăteasa Elena a descoperit pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos.
Tradiţia spune că în timpul săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a afla crucea pe care a fost răstignit Hristos, martorii au atins pe rând, de un mort, fiecare cruce. Mortul a înviat în momentul în care a atins Crucea pe care a fost răstignit Hristos. În ziua de 14 septembrie în anul 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea miraculoasă şi-a înălţat-o în faţa mulţimii. De atunci, în calendarul creştin, ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
De numele împărătesei Elena se leagă construcţia mai multe lăcaşuri creştine printre care: Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem şi Biserica din Nazaret.
O nouă capitală a imperiului
În anul 330, Împăratul Constantin a mutat capitala împărăţiei de la Roma la Bizanţ. El şi-a dorit ca noua capitală, pe care a numit-o ulterior Constantinopol (după numele său), să fie împodobită cu palate impresionante şi să strălucească precum vechea Romă.
Deşi a făcut multe fapte de folos credinţei în Hristos, alături de maica sa Elena, pentru care au fost comparaţi cu apostolii, împăratul Constantin a primit sfântul botez creştin abia în anul 337, pe patul de moarte, de la episcopul Eusebiu de Nicomidia . El a fost înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol.
„Crucea care a apărut pe cer, în plină zi, ca urmare a rugăciunii marelui Constantin, l-a ajutat pe acesta să-l învingă pe prigonitorul creştinilor din acea vreme, pe Maxenţiu. Crucea a însemnat simbolul Biruinţei şi, de atunci, pentru toţi creştinii, crucea este simbolul Biruinţei împotriva celui rău. Împăratul Constantin a primit botezul în momentul convingerii substanţiale în credinţa lui Hristos", ne spune părintele Valentin Fotescu, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.
Tradiţii pentru spor şi sănătate
Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena corespunde în calendarul popular cu sărbătoarea numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur, o sărbătoare împodobită cu datini, adresată păsărilor de pădure.
Tradiţiile practicate în acestă zi aduc spor şi sănătate gospodarilor care le împlinesc.Potrivit datinilor strămoşeşti, păsările îşi învaţă puii să zboare începând cu această zi şi noua generaţie ameninţă recoltele. De aceea, tradiţia interzice gospodarilor să muncească la câmp pentru a evita pagubele aduse viitoarelor recolte de păsările cerului. Tot acum, nici viticultorii nu trebuie să muncească în vie, pentru ca strugurii să nu fie mâncaţi de grauri.
Tot acum, în unele zone, se mai păstrează datina ca Ziua de Constandinu Puilor să fie ultima dată când se mai fac unele semănături: de porumb, de ovăz şi de mei. Dacă gospodarii continuă să semene aceste cereale, răsadurile respective se vor usca.
Norme pentru păstori
Acum, este o zi importantă şi pentru păstori: ei îşi aleg baciul, stabilesc locul unde vor sta stânele pe timpul verii şi aleg paznicii care trebuie să le păzească turmele când sunt la păşune.
În ajunul sărbătorii, păstorii aprind un foc, numit Focul Viu. Împreună cu oile, ei stau în preajma acestui foc; în popor există convingerea că acest ritual, împlinit din generaţie în generaţie, are un rol protector împotriva pagubei şi bolilor în intervalul petrecut cu toţii la stână. Focul viu păstrează sporul laptelui. Purificarea gospodăriei
Femeile aprind boabe de tămâie cu care afumă întreaga gospodărie, camerele şi anexele pentru animale şi pentru păsări, cu excepţia băii. După ce se împlineşte ritualul de purificare, gospodinele trebuie să stropească lucrurile şi încăperile gospodăriei cu agheasmă.
Tradiţii pentru sporul laptelui
Pentru ca duhurile rele să nu fure sporul laptelui, se mai păstrează datina „Sperietoarea vrăjitoarelor". Membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei în jurul unui vas cu lapte. Cu toţii, cu mic, cu mare, ei vor bate cu linguri noi de lemn în vasele în care fierb laptele de obicei, strigând să sperie vrăjitoarele care le-ar putea fura laptele.
În această zi, fiecare păstor măsoară cantitatea laptelui obţinut de la oile sale, notându-l pe un carneţel, pe „Răbojul sporului". Se crede că prin măsurarea laptelui, sporul casei nu se risipeşte , iar vrăjitoarele n-au puterea să-l fure.
Tot pentru ca sporul să se adune într-o gospodărie, gospodarul trebuie să noteze seria fiecărei bancnote cheltuite în fiecare zi. Se spune că, astfel, banul rămâne în casă şi nu se înstrăinează.
Pentru voie bună şi pentru sănătate
În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, trebuie să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi.
De asemenea, pentru sănătate, unul dintre membrii familiei, este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri, preparate în casă.Cumpăraţi o iconiţă, cât de modestă, care-i reprezintă pe Sfinţii prăznuiţi astăzi. Aceasta vă apără de pagubă, de duşmanii neştiuţi şi vă împlineşte o grabnică dorinţă, oricând le cereţi ajutorul.
Această mare sărbătoare are o semnificaţie deosebită pentru locuitorii oraşului Constanţa, care se află sub protecţia directă a Sfinţilor Împăraţi. În ziua marelui praznic, an de an, în Constanţa are loc o impresionantă procesiune cu sfinte moaşte, urmată de o slujbă arhierească. Oraşul Tomis din vremea împăratului Constantin cel Mare, veche cetate cu amprentă grecească, a primit numele fiului său, Constanţiu.
Constantin, nume de provenienţă latină, vine de la „constans, constantis" şi înseamnă „constant, ferm". Înrudite în mod direct cu acest nume sunt cele precum Constanţiu, Constanţa şi persoanele care poartă nume din aceeaşi familie: Costache, Costea, Costin(a), Codin(a), Dinu, Dina, Tinu şi Tina. În acestă zi sunt sărbătoriţi şi purtătorii diminutivelor : Costi, Costică, Costel, Ticu, Titi, Titel(uş), Dinicu, Tinuţ, Tinel, Tanţa, Tănţica şi Tanţi.
Elena, nume de provenienţă grecească (Elene, Helene), în traducere înseamnă cea strălucită, cea luminoasă. În lumea creştină, cea mai cunoscută femeie cu numele Elena a fost mama împăratului Constantin cel Mare. La noi sunt sărbătorite purtătoarele acestui evlavios nume, dar şi derivatele numelui de Elena precum Elina, Ileana, Ilina, Leana, Ilinca, Elenca. Acestora li se alătură şi cele care poartă diminutivele precum: Ilenuţa, Lenuţa, Lena, Leni, Liana, Lina, Nuţa, Nuţi, Nuţica.
Pentru cei care doresc să asiste la slujbă în bisericile din Bucureşti care poartă hramul Sfinţilor Împăraţi, iată adresele:
- Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", Aleea Dealul Mitropoliei nr. 21.- Biserica Amzei, Strada Biserica Amzei nr.12. - Biserica Apostol, Calea Văcăreşti nr 143.- Biserica Sfinţii Constantin şi Elena-Plevna, strada Sfântul Constantin nr 33.
