Traficul pe Băneasa, alternativa la aglomerația de pe Otopeni, a crescut de aproape 2.500 de ori. Ce urmează
Traficul pe Aeroportul Băneasa a crescut spectaculos în prima jumătate a anului, impulsionat de revenirea Wizz Air și de intrarea Ryanair.
Numai în luna februarie 2025 s-a înregistrat o majorare de aproape 2.500 de ori față de aceeași lună din 2024.

De altfel, numărul pasagerilor l-a depășit deja pe cel înregistrat în tot anul trecut. Autoritățile estimează că anul viitor va fi atinsă capacitatea maximă a terminalului. În acest context, se pregătește un program de extindere. Companiile low-cost transformă aeroportul într-un nod aerian tot mai aglomerat.
Traficul explodează pe Băneasa
Wizz Air a redevenit principalul operator pe Aeroportul Băneasa, după ce și-a redeschis baza la începutul acestui an și a mutat aici nouă rute de pe Otopeni. Decizia a atras și Ryanair, care va opera din toamnă zboruri către cinci destinații.
În primele șase luni ale anului, prin Băneasa au trecut 194.335 de pasageri, aproape dublu față de traficul total înregistrat în 2024 – doar 107.000 de pasageri, precizează Economica.net.
Cea mai mare creștere s-a înregistrat în februarie, când traficul a ajuns la 16.600 de pasageri, față de doar 639 în aceeași lună din 2024 – o creștere de aproape 2.500 de ori, potrivit datelor CNAB.
Pe lângă Wizz Air și Ryanair, pe aeroport au mai operat Turkish Airlines și My Jet. Cele mai populare destinații în acest an au fost Napoli, Londra, Budapesta, Cracovia, Abu Dhabi, Varșovia și Antalya.
Investiții urgente în extindere
Capacitatea de procesare a aeroportului va fi depășită în 2026, motiv pentru care autoritățile pregătesc un plan amplu de extindere și modernizare, pentru perioada 2025–2035.
Potrivit unui proiect de act normativ prezentat de Ministerul Transporturilor, este vizată construirea unui nou terminal cu infrastructură suport – drumuri de acces, parcare și zone tehnice.
Noul terminal ar urma să permită procesarea a cel puțin 800 de pasageri/oră de vârf, precizează sursa citată.
Autoritățile analizează mai multe variante, inclusiv extinderea în interiorul perimetrului aeroportuar sau prin achiziții și exproprieri de imobile din apropiere.
































