Tragedia de la meci: ce s-a greșit și cum trebuia intervenit

Ultima actualizare:
Ambulanţa Puls l-a  transportat la spital
Ambulanţa Puls l-a transportat la spital

Moartea fotbalistului de numai 26 de ani deschide o nouă rană în trupul „mutilat” al sistemului sanitar din România. Ne întrebăm tot mai des dacă, în afară de şansă, ne mai poate salva ceva atunci când ajungem într-o situaţie critică.

De aproape două săptămâni, ţara „fierbe” după dezvăluirile ”Gazetei Sporturilor” legate de diluarea dezinfectanţilor din spitale. Mergem la operaţie şi putem pleca, lejer, cu un „bagaj” mult mai mare de bacterii. Asta dacă mai plecăm! Acum, suntem în stare de şoc după ce am văzut că un fotbalist s-a prăbuşit pe terenul de fotbal, în timpul unui meci, şi a fost declarat mort o oră mai târziu.În urma morţii subite a jucătorului Patrick Ekeng a fost deschis de Parchetul Capitalei un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Deşi doctorul echipei Dinamo şi cel de pe ambulanţa Puls se apără, specialiştii în medicină de urgenţă spun că intervenţia a fost necoordonată, iar camerunezul nu a beneficiat, de fapt, de acordarea primului ajutor.

Anchetă la Parchet

Anchetatorii i-au audiat duminică, timp de mai multe ore, pe medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu, dar şi pe medicul şi pe şoferul Ambulanţei Puls, serviciul privat care a asigurat permanenţa în noaptea tragediei. Concret, anchetatorii încearcă să stabilească dacă procedurile medicale au fost respectate şi dacă Ekeng a beneficiat sau nu de ajutorul echipei medicale aflată la faţa locului. Mai mult, au fost ridicate o serie de documente atât de la sediul Serviciului de Ambulanţă Puls, cât şi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unitatea medicală în care a fost dus, la mai bine de şapte minute după ce s-a prăbuşit pe teren, camerunezul Ekeng.

Camerunezul  Patrick Ekeng,  26 de ani, venise  la Dinamo  în ianuarie 2016
Camerunezul Patrick Ekeng, 26 de ani, venise la Dinamo în ianuarie 2016

Ce riscă medicul de la Dinamo

Vizat de ancheta procurorilor este şi medicul de la Dinamo, Liviu Bătineanu. Pe lângă faptul că e nevoit să dea declaraţii în faţa anchetatorilor, el riscă să fie penalizat şi de Colegiul Medicilor din România. „Ne punem întrebarea despre calitatea examenului periodic pe care îl fac aceşti sportivi. Dacă va fi găsit vinovat, doctorul Bătineanu riscă pedepse plecând de la mustrare până la votul de blam sau chiar excluderea din profesie”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele CMR.

Ambulanţe Puls nefuncţionale

Şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a demarat un amplu control mixt împreună cu oficiali din Ministerul Sănătăţii. Neregulile depistate de experţi la sediul Serviciului de Ambulanţă Puls s-au ţinut lanţ. „Am controlat toate maşinile găsite în parcul auto de acolo. Din păcate, ambulanţele folosite nu sunt dotate corespunzător, iar cele care sunt de o clasificare mai înaltă nu sunt funcţionale”, au declarat oficiali din DSU. Potrivit acestora, medicul de pe ambulanţa privată este specializat pe medicină de urgenţă, dar nu şi-a făcut treaba. „Ca medic, e important să faci tot ceea ce ştii pentru a-i acorda o şansă pacientului. În asemenea cazuri se încep manevrele de resuscitare la faţa locului. Am asistat, în direct, la un eşec al serviciilor private”, a spus oficialul DSU.  Laurenţiu Luca, patronul Puls, nu îşi reproşează nimic, precizând că toate cele trei ambulanţe erau dotate inclusiv cu defibrilator. „Medicul nostru a constatat că pacientul avea puls şi respira spontan, deci nu se face resuscitare într-un asemenea caz. A fost monitorizat pe tot parcursul transportului până la Floreasca”, a declarat acesta.


    Ambulanţa Puls l-a  transportat la spitalFoto: Mediafax
Ambulanţa Puls l-a transportat la spitalFoto: Mediafax

Cu defibrilator pe teren, supravieţuia

Doctorul Cristian Grasu, preşedintele Societăţii Române de Salvare, susţine însă că intervenţia a fost una „neprofesionistă”. „Apropierea de Spitalul Floreasca le-a întunecat minţile. A fost o necoordonare acolo, în primul rând nu a fost evaluat pacientul”, a declarat dr. Grasu pentru „Adevărul”, arătând că nici medicul echipei Dinamo nu s-a aplecat asupra lui Ekeng pentru a-i evalua acestuia starea de conştienţă şi respiraţia.„Doctorii trebuie să diagnosticheze şi să trateze boli. În cazurile de genul acesta trebuie să fii acolo, să ştii ce să faci. Moartea subită înseamnă tulburare de ritm, asta se vindecă prin electricitate. Dacă au avut un defibrilator, el nu a fost folosit pe teren. Pot să garantez că dacă îl foloseau pe teren, pacientul supravieţuia”, a explicat preşedintele Societăţii de Salvare. „Nu am văzut compresii toracice acolo. Stopul cardio-respirator trebuie recunoscut pentru că după primele 4-5 minute creierul moare cu 10% pe minut”, a completat şi Horia Simu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj-Napoca.

Dezinfectanții la control

Ministerul Sănătății a declanșat o anchetă după dezvăluirile jurnaliștilor de la ”Gazeta Sporturilor”, care au arătat că dezinfectantele folosite în spitale sunt diluate de până la 10 ori. Adică pacienții riscă să ia bacterii și viruși care le pun viața în pericol. Primele rezultate au arătat că în 50 de spitale (printre care multe de urgență) au fost găsite probe neconforme.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net