Uite cât te costă de la 1 februarie pașaportul!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Zeci de taxe nefiscale pe care le plătesc în prezent persoanele fizice şi firmele au fost eliminate de miercuri, 1 februarie, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ cunoscut drept „cele 102 taxe ale lui Dragnea”. Au motive de bucurie şoferii, persoanele care au nevoie de cazier, dar şi cei care îşi schimbă paşapoartele sau buletinele. Iată cât te vor costa aceste acte!

Eliminarea acestor taxe nefiscale reduce timpul petrecut la cozi, în faţa ghişeelor, pentru plata acestora, dar şi eficientizarea instituţiilor publice prin simplificarea proceselor interne. Cele 102 taxe reprezintă mai mult de jumătate din taxele pe care le plătesc contribuabilii în prezent, fie că vorbim de persoane fizice, cât şi de persoane juridice. 

Paşaport simplu electronic-258 de lei.Intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife a determinat şi scăderea costurilor pentru paşapoarte. Astfel, din costul paşaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 de lei, şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, respectiv 100 de lei, scrie adevarul.ro. 

Concret, noile taxe pe care le vor achita românii pentru eliberarea paşapoartelor (în cazul cererilor depuse în ţară) vor fi următoarele: pentru paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani) – 258 de lei (în prezent 280 de lei), pentru paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) - 234 de lei (în prezent 256 de lei) şi pentru paşaportul simplu temporar (cu valabilitate un an) - 96 de lei (în prezent 218 lei). 

Totodată, alte şase taxe extrajudiciare de timbru şi două taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenţei persoanelor şi al stării civile au fost eliminate:

Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului; eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui; eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţenii români; înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei; eliberarea cărţii de identitate provizorii - 5 lei

Taxa pentru schimbarea numelui - 15 lei; 

Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului - 22 lei 

Taxa pentru identificarea unei persoane pe teritoriul României - 35 lei. 

Cazierul judiciar, gratuit. Una dintre cele mai „populare“ taxe plătite de români, care a fost eliminată, este cea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, în valoare de 10 lei. De această prevedere vor beneficia atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice. Pe lângă aceasta, am scăpat şi de alte trei taxe: pentru aplicarea, de către instituţiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 de lei) sau juridice (44 de lei), precum şi înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei (3 lei). 

Și șoferii se bucură

Pe lângă timbrul de mediu, șoferii au mai scăpat de opt taxe pentru eliberarea unor documente la ghişeele Direcţiei Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor. Acestea sunt: 

 Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei; • Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 de lei; 

Taxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 de lei; 

Taxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 de lei;

 Taxă înmatriculare permanentă sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 de lei; 

Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei;

 Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 de lei; 

Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net