Uite ce a mai rămas din Bamboo! Primele poze din interior

Ultima actualizare:

    Un morman de fiare și de cenușă a rămas din clubul Bamboo
Un morman de fiare și de cenușă a rămas din clubul Bamboo

La cinci zile de la incendiul din clubul bucureștean Bamboo, Click! vă prezintă primele poze cu ce a mai rămas din local, realizate de un martor. Anchetatorii au reușit, miercuri, să intre printre ruinele acestuia. În urmă cu jumătate de oră, ei au finalizat cercetarea la fața locului.

Un morman de fiare, de moloz și de cenușă a rămas în urma incendiului care a mistuit clubul Bamboo. Ți se ridică părul în cap când vezi fotografiile, ținând cont că, la momentul incendiului, care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în club se aflau circa 800 de oameni.  Din fericire, au reușit să iasă la timp din infernul care s-a dezlănțuit acolo.

Potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti, în dosarul "Bamboo”, în perioada 21 - 23 ianuarie au fost audiate 50 de persoane, angajaţi şi persoane care au fost în club în noaptea incendiului, dar şi reprezentanţii legali ai societăţii comerciale care deţine clubul, în vederea stabilirii circumstanţelor în care a luat foc imobilul, potrivit News.ro.


    După ce a ars, clădirea s-a prăbușit aproape complet
După ce a ars, clădirea s-a prăbușit aproape complet

În aceeaşi perioadă a fost monitorizată starea persoanelor internate şi au fost ridicate înscrisuri medicale de la spitalele la care au fost transportate persoanele cu hipotermie sau intoxicate cu fum în urma incendiului.

Totodată, a fost ataşată la dosarul cauzei documentaţia transmisă de instituţiile publice cu atribuţii în autorizarea şi verificarea activităţii clubului, prespectiv de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală Sector 2 şi Primăria Sectorului 2, aceasta fiind în prezent analizată de anchetatori.

Cercetarea la faţa locului a fost iniţiată sâmbătă, în cazul exteriorului construcţiei, respectiv în proximitatea zonei afectate de incendiu, însă desfăşurarea acestei activităţi a fost influenţată de faptul că intervenţia pentru stingerea incendiului a fost una de durată, dată fiind amploarea acestuia, incendiul fiind declarat lichidat luni 23 ianuarie, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.


    Anchetatorii au intrat de abia azi printre ruine, deoarece exista riscul ca acestea să se prăbușească
Anchetatorii au intrat de abia azi printre ruine, deoarece exista riscul ca acestea să se prăbușească

În această perioadă, au fost analizate posibilităţile tehnice de continuare a cercetării la faţa locului de către procurorii criminalişti de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi ofiţerii de poliţie de la Serviciului Omoruri şi Serviciului Criminalistic din Poliţia Capitalei, activitate care presupune îndepărtarea unor părţi semnificative din structura metalică a clădirii în care funcţiona clubul Bamboo, în condiţiile în care riscul de prăbuşire este extrem de mare, aspect constatat atât de către pompierii care au acţionat pentru stingerea incendiului, cât şi de către reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii.

În acest sens, au avut loc consultări repetate la locul producerii incendiului cu specialişti de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, până în prezent nefiind identificate resursele necesare pentru realizarea acestei intervenţii, nici în ceea ce priveşte utilajele - cele deţinute neavând anvergura necesară, date fiind şi particularităţile perimetrului în care trebuie să fie efectuată intervenţia -, nici în ceea ce priveşte personalul calificat pentru manevrarea unor astfel de utilaje, a precizat sursa citată.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a declarat marţi că Inspectoratul de Stat în Construcţii a stabilit că deocamdată nu sunt îndeplinite criteriile de siguranţă pentru a intra în zona în care s-a prăbuşit structura imobilului în care funcţiona clubul Bamboo.

"Avem grijă ca totul să fie pătrat în conservare acolo, în aşa fel încât, în momentul în care vom avea acordul, în condiţiile pe care le va dispune Inspectoratul de Stat în Construcţii, să intrăm şi să facem toate verificările necesare”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

Procurorii au deschis sâmbătă dosar penal, în urma incendiului din clubul Bamboo, fiind începută urmărirea penală in rem pentru distrugere din culpă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

În urma incendiului din Clubul Bamboo, 44 de persoane au ajuns la şase spitale din Capitală, pentru îngrijiri medicale, dintre care luni mai erau internate două la Spitalul Floreasca şi una la Spitalul Pantelimon.

Anchetatorii au declarat că, din datele de până acum, nu există indicii ca incendiul să fi fost declanşat de o mână criminală.

Cătălin Dancu, avocatul reprezentanţilor clubului Bamboo, a declarat că incendiul care a mistuit clubul a fost pus, el argumentând cu faptul că angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness a localului, folosită ulterior ca depozit.

Joshua Castellano, fondatorul clubului Bamboo, a declarat, luni, după ce a fost audiat la Poliţia Capitalei, că focul nu ar fi pornit nici de la instalaţia electrică, refăcută în totalitate după tragedia din Colectiv, nici de la o ţigară. El a precizat că nu a putut face asigurare, întrucât nu avea încă autorizaţie de la ISU, dar urma să o obţină până la 30 iunie.

Castellano a mai spus că în noaptea incendiului, în club erau 700-800 de oameni, capacitatea localului fiind de peste 1.300-1.400 de persoane.

Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sâmbătă la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Peste 260 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul Bamboo în totalitate. incendiul fiind declarat stins luni, după 57 de ore de la sosirea echipajelor ISU, dar zona esrte în continuare supravegheată.

Specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă din Petroşani, judeţul Hunedoara, au fost solicitaţi să facă o expertiză la clubul Bamboo, a declarat pentru News.ro, George Găman, directorul INSEMEX, instituţia care a făcut o expertiză şi în cazul incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti.

Clubul Bamboo, care a fost distrus în totalitate în incendiul din noaptea de vineri spre sâmbătă, este operat de firma Morgana Invest SRL, deţinută de italianul Vincenzo Castellano şi de societatea Bambu Tei SRL. Această firmă are ca acţionari trei cetăţeni italieni şi o societate comercială înregistrată în Cipru, scrie Hotnews.

Vincenzo Castellano este nepotul lui Joshua Castellano, fondator al clubului în urmă cu 15 ani, când era partener în această afacere cu designerul Cătălin Botezatu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net