Un curier din Hunedoara a alertat poliția că a fost tâlhărit. În realitate, înscenase furtul unei sume mari de bani

Ultima actualizare:

    Locul unde a avut loc înscenarea jafului Foto: adevarul.ro
Locul unde a avut loc înscenarea jafului Foto: adevarul.ro

Angajatul unei firme de curierat din orașul Deva a vrut să dea lovitura vieţii. Împreună cu trei amici, a înscenat un jaf, apoi a anunțat poliția că a fost tâlhărit. Curierul avea mai multe datorii și astfel voia să scape de ele.

Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a pus la cale un plan împreună cu cei trei amici. Nu s-a gândit nici o clipă că totul s-ar putea întoarce împotriva lui. În loc să doarmă liniștit, fără grija datoriilor, așa cum își închipuia că va fi după jaf, curierul a ajus în arestul poliției.

Individul a alertat Poliţia și a spus că, în timp ce se afla în localitatea Săuleşti, a fost tâlhărit şi i-au fost luaţi peste 18.000 de lei de către persoane necunoscute, care i-ar fi pulverizat în faţă spray iritant-lacrimogen, scrie adevarul.ro. Incidentul reclamat de acesta s-ar fi petrecut în 9 martie, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tâlhărie calificată. Însă, în urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că reclamaţia tânărului nu se confirmă.

Curierul și cei trei complici, reținuți         

„Din cercetări, a reieşit faptul că acesta a înscenat furtul sumei de bani respective pentru acoperirea unor datorii mai vechi şi a fost ajutat în acest demers de alţi trei tineri (doi tineri şi o tânără, cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani). Poliţiştii au continuat cercetările în acest caz, prin schimbarea încadrării juridice, sub aspectul comiterii infracţiunilor de delapidare şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Faţă de tânărul de 22 de ani, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii, sub aspectul comiterii celor două infracţiuni, iar în urma efectuării, în cursul zilei de 19 martie 2021, a unei percheziţii domiciliare la locuinţa acestuia, au fost recuperaţi 11.000 de lei”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Ceilalţi trei tineri, care l-au ajutat pe devean să însceneze tâlhăria, vor fi anchetaţi pentru complicitate la delapidare şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Cei patru tineri au fost reţinuţi preventiv pentru 24 de ore.

Citește și: 

Bărbat din București tâlhărit în propria casă de doi falși polițiști. Unul dintre suspecți a coborât pe frânghie de pe acoperiș

Tâlhărie record în Bucureşti! Bătrân prădat de 50.000 de lei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net