Un miel cu cinci picioare a venit pe lume într-o fermă din Suceava

Ultima actualizare:

    Mielul cu cinci picioare s-a născut în județul Suceava Foto: adevarul.ro
Mielul cu cinci picioare s-a născut în județul Suceava Foto: adevarul.ro

Anomalie sau minune? Asta se întreabă toată suflarea din satul sucevean Țibeni de când o oaie a adus pe lume un miel cu cinci picioare, în ferma unui localnic.

Mielul cu cinci picioare s-a născut în urmă cu o săptămână, în gospodăria lui Codru Duceac, din satul Ţibeni, comuna Satu Mare, județul Suceava. De atunci, toată lumea se întreabă cum de a fost posibil așa ceva. Unii dintre localnici cred că acesta este un semn rău, alţii, dimpotrivă, spun că este un semn bun transmis din Ceruri după o perioadă grea. Pe de altă parte, sunt şi oameni care cred că oaia care a fătat mielul cu cinci picioare ar fi fost afectată de virusul Sars-CoV-2, scrie adevarul.ro. Proprietarul animalului spune că şi el s-a speriat iniţial când a fătat oaia. „Credeam că mai vine un miel, apoi am observat că ceva nu era în regulă. Atunci am realizat că mielul are cinci picioare”, a spus aceasta.

Omul nu-şi poate explica de ce s-a întâmplat acest lucru şi nici nu ştie ce va face cu animalul dacă acesta va supravieţui. Cert este că este pentru prima oară când are în gospodărie un miel cu cinci picioare şi spune că până acum doar auzise că există aşa ceva, nu mai văzuse unul.

Contactat telefonic de reporterul „Adevărul”, medicul veterinar Petrea Dulgheru a declarat că există o explicaţie ştiinţifică: mielul a suferit o malformaţie genetică. În cei 50 de ani de experienţă pe care îi are, Petrea Dulgheru a spus că a întâlnit de multe ori astfel de cazuri. „Am avut viţei cu două capete, miei cu şase picioare”, a declarat Dulgheru. 

Citește și: 

S-a născut mielul cu 6 picioare!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adolescenta urcat ceas braila jpg
medic doctor consult pexels jpg
image png
image png
nuzree mosquito 213805 1920 jpg
Lucrările la Planșeul Unirii avansează
molnarszabolcserdely cat 6946505 jpg
baza jos copy jpg
image
image