Un preot din Dej, în centrul unui scandal. Și-ar fi terorizat amanta și ar fi pomenit-o la morți, în loc de vii: „Nu meriți să trăiești”

Un preot din Dej a fost pus sub ordin de protecție și obligat să poarte o brățară electronică, după ce și-ar fi terorizat amanta cu care ar fi avut o relație extraconjugală. Femeia susține că a fost amenințată, urmărită și agresată, iar autoritățile au intervenit pentru a-i asigura protecția.

preot bzek jpeg

Un preot din municipiul Dej, județul Cluj, a fost pus sub ordin de protecție și obligat să poarte o brățară electronică de supraveghere, după ce și-ar fi terorizat amanta cu care ar fi avut o relație extraconjugală timp de mai mulți ani. Femeia susține că, după despărțire, a fost urmărită, amenințată și agresată de preot, care nu accepta încheierea relației.

Anul acesta am hotărât să pun capăt relației și pârâtul nu vrea să înțeleagă acest lucru. Am solicitat acest ordin de protecție pentru că mă urmărește peste tot pe stradă. Acum trei zile mi s-a arătat că mi se ia gâtul, că îmi sunt numărate zilele, că sunt pomenită la morți. În permanență este în fața și în spatele blocului unde locuiesc. Tot timpul sunt urmărită: și când ies în oraș și când merg la coafor”, a povestit femeia, potrivit publicației clujenii.ro

Agresiunile și urmărirea continuă

Victima susține că a fost pălmuită în fața facultății pentru că nu și-a șters contul de Facebook, iar amenințările au continuat chiar și după ce l-a reclamat pe preot superiorilor bisericii.

Ultima dată (când a fost lovită – n.r.) a fost atunci când am plecat la școală în Cluj-Napoca. A venit și m-a lovit în fața facultății din motiv că nu am vrut să-mi șterg contul de Facebook, cont pe care urmăresc două persoane”, a explicat tânăra.

Mai mult, aceasta a descoperit că preotul i-a montat dispozitive de urmărire în mașină, unele chiar conectate la bateria vehiculului. „Am avut (dispozitiv de urmărire – n.r.) și legat la bateria mașinii de care nu am știut niciodată. Ultima dată am găsit sub mașină un dispozitiv cu cartelă”, a spus ea.

În ultimele zile, preotul ar fi amenințat-o constant, verbal și prin mesaje, cu expresii precum: „Îți iau zilele”, „O să-ți distrug toată viața”, „Nu meriți să trăiești”, „O să plătească toți de pe lângă tine”, „Îți sunt numărate zilele”.

Femeia a apelat la un avocat pentru a primi protecție.

În cazul de față există o violență psihologică dusă la extrem începută de mai mult timp și finalizată cu această săptămână când viața reclamantei a fost atât de jos încât a simțit nevoia că trebuie să intervină cineva din exterior care să o înțeleagă. (…) În cauză este prezentă o violență psihologică, verbală și socială, toate acestea încadrându-se la actele de violență prevăzute în art. 1 din Legea 26/2024. Reclamanta are nevoie de ajutor pentru că aceste acțiuni ale pârâtului trebuie să înceteze urgent”, a declarat avocata victimei.

Judecătoria Dej a emis, pe 13 februarie, un ordin de protecție împotriva preotului pentru șase luni, prin care acesta trebuie să păstreze distanța față de victimă și domiciliul ei, să nu ia legătura cu ea prin niciun mijloc și să poarte permanent brățara electronică de supraveghere. Tribunalul Cluj i-a respins apelul pe 25 februarie, menținând hotărârea inițială.

Reacția Mitropoliei Clujului

Și reprezentanții Mitropoliei Clujului au luat măsuri împotriva preotului. Purtătorul de cuvânt Cornel Coprean a declarat că bărbatul nu va mai sluji în parohie până la finalizarea anchetei și a fost canonisit la mănăstire.

Pentru acest moment al anchetei, s-a hotărât ca părintele să nu slujească în parohie și a fost canonisit la mănăstire”, a precizat acesta.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix depositphotos1 jpeg
police greece  jpg
image png
1 tomatoes stuffed with goats cheese vegetarian 10170 1 jpg jpeg
pasaj Basarab 2 jpg
catei mareabritanie jpg
apartamente, foto shutterstock jpg
Donald Trump FOTO AFP
image
actualitate.net
image
actualitate.net