Un suspect de terorism a evadat dintr-o închisoare din Londra. Tânărul are 21 de ani
Un soldat al armatei britanice care aştepta să fie judecat pentru acuzaţii de terorism a evadat, miercuri, din închisoarea din Londra în care era închis, a anunţat Poliţia Metropolitană a oraşului.
Daniel Abed Khalife a evadat
Deținutul Daniel Abed Khalife a evadat din închisoarea Wandsworth miercuri dimineață, au anunțat autoritățile, scrie Observatornews.ro. Khalife, în vârstă de 21 de ani, își aștepta procesul după ce a fost acuzat că a lăsat bombe false la o bază militară.
Cetățenii sunt îndemnați să nu se apropie de Khalife și să sune imediat la Poliție dacă îl văd. Potrivit unui comunicat Khalife a fost văzut ultima dată purtând un tricou alb, pantaloni în carouri roşii şi albe şi cizme maro cu vârf de oţel.
Este de constituţie subţire, are părul scurt şi şaten şi o înălţime de 1,80 m. Poliţia crede că, cel mai probabil, acesta se află în acest moment în zona Londrei, deşi este posibil să fi călătorit mai departe. Evadările din închisorile britanice au fost rare în ultimii ani. Din 2017 încoace nu s-au înregistrat decât cinci evadări.
Ce spune poliția
Poliţia crede că, cel mai probabil, tânărul se află în acest moment în zona Londrei, deşi este posibil să fi călătorit mai departe. „Avem o echipă de ofiţeri care efectuează anchete extinse şi urgente pentru a-l localiza şi reţine pe Khalife cât mai repede posibil”, a declarat comandantul Dominic Murphy, şeful Comandamentului de combatere a terorismului din cadrul Poliţiei Metropolitane.
„De asemenea, vreau să asigur publicul că nu avem nicio informaţie care să indice şi nici vreun motiv să credem că Khalife reprezintă o ameninţare pentru publicul larg, dar sfatul nostru, dacă îl vedeţi, este să nu vă apropiaţi de el şi să sunaţi imediat la 999”, a adăugat Murphy, referindu-se la linia telefonică a serviciilor de urgenţă din Marea Britanie.