Vacanțe mai multe și mai scurte pentru elevi începând din toamnă? Ce planuri are Ministerul Educației

La Ministerul Educației se lucrează în această perioadă la structura anului școlar 2022-2023 și se pare că unul dintre scenariile luate în calcul include vacanțe mai dese și mai scurte.

Elevii ar putea avea mai multe vacanțe în anul școlar viitor
Elevii ar putea avea mai multe vacanțe în anul școlar viitor

Aceasta ar fi o veste bună pentru toată lumea, elevi, părinți și operatori din turism, în condițiile în care anul acesta totul a fost dat peste cap din cauza restricțiilor impuse de pandemie, iar vacanța dintre semestre a dispărut.

Surse din minister au declarat pentru Digi24 că se încearcă introducerea mai multor vacanțe, mai scurte, pentru a se evita situațiile în care elevii să aibă perioade prea lungi de cursuri, cum s-a întâmplat anul acesta, când semestrul doi a început imediat după încheierea primului semestru.

Pe lângă elevii obosiți și părinții îngrijorați, de această situație s-au declarat nemulțumiți și operatorii din turism, care nu au mai putut organiza tabere școlare.

Prin urmare, la ministerul Educație se ia în calcul o repartizare mai eficienta a vacanțelor școlare pentru anul viitor.

Următoarea vacanță în actualul an școlar este stabilită pentru perioada 15 aprilie – 1 mai, în timp ce vacanța de vară va începe în 11 iunie.

Structura anului școlar, modificată din cauza pandemiei de coronavirus

Structura anului şcolar a fost modificată în luna noiembrie a anului trecut, cu eliminarea vacanței intersemestriale.

Astfel, elevii din ciclul gimnazial şi liceal au avut o vacanţă de iarnă mai scurtă, doar în perioada 24 decembrie – 2 ianuarie, pentru a recupera zilele libere acordate pentru a limita răspândirea Covid-19, în perioada de vârf a valului patru, în luna octombrie.

Săptămâna ”Școala Altfel” a fost eliminată, iar între cele două semestre a fost doar un weekend liber.

Structura semestrului al II-lea

Semestrul al II-lea durează din data de 17 ianuarie 2022 și până în data de 10 iunie 2022, inclusiv, cu următoarea structură:

  • Cursuri: luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022
  • Vacanță de primăvară: vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022
  • Cursuri: luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022
  • Vacanță de vară: sâmbătă, 11 iunie 2022 — data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022—2023.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate, William și copiii lor  foto   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
herastrau jpg
Odihnă, flori, somn jpg
folie aluminiu shutterstock1 jpg
bucuresti 19301 jpeg
RO Alert jpeg
sinaia statiunea preferata a regilor (1) jpg
sare borcan istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net