Veste proastă pentru români! Vor avea mai puține zile libere

Guvernul are în plan, pe lângă impozitarea marilor salarii, să reducă numărul de zile libere pe care le are un angajat în fiecare an. Legea se află deja pe masa parlamentarilor.

Parlamentarii vor să reducă numărul de zile libere / foto: Pixabay
Parlamentarii vor să reducă numărul de zile libere / foto: Pixabay

Parlamentarii, care au inițiat acest nou proiect de lege spun că, orice prevedere suplimentară privind zile libere suportate de angajator, înseamnă cheltuieli pe seama profitului unei companii.

Practic, se arată în motivarea proiectului de lege, creșterea numărului de zile libere ar putea împinge firmele cu situație financiară fragilă înspre pierderi și faliment.

Așadar, spun inițiatorii legii, orice astfel de nouă reglementare, trebuie să fie însoțită de măsuri compensatorii precum:

suportarea cheltuielilor salariale din bugetul consolidar

compensarea pierderilor angajatorilor prin reducerea unor contribuții obligatorii pe forța de muncă aferente zilelor nelucrătoare

alte deducere sau facilități.

Ce zile libere de la stat mai sunt în 2023

Până în prezent, în 2023 românii au avut șapte zile libere de la stat și mai urmează să mai aibă încă opt până la finalul anului. Iată care sunt acestea:

1 iunie (joi) — Ziua Copilului

4 iunie (duminică) – Rusalii 2023- prima zi

5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii

15 august (marți) — Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei

1 decembrie (vineri)— Ziua Națională a României

25 decembrie (luni)- Prima zi de Crăciun 2023

26 decembrie (marți) — A doua zi de Crăciun 2023

Românii au dreptul și la alte zile libere

Codul Muncii prevede și că, românii, vor mai putea beneficia de alte două zile libere extra pentru două dintre cele trei sărbători religioase anuale, zilele fiind declarate de alte culte religioase legale, în afară de cele creștine, pentru membrii acestora.

Pentru cei care lucrează în libere legale, legea prevede o remunerație suplimentară la salariu, astfel încât ziua lucrată să fie plătită dublu.

Angajații au, de asemenea, dreptul la zile de concediu de odihnă, durata minimă fiind de 20 de zile lucrătoare.

Pe lângă zilele libere menționate anterior, românii mai pot beneficia de alte zile libere, plătite în cazul unor evenimente speciale în familie, cum ar fi căsătoria (5 zile libere), nașterea sau căsătoria unui copil (3 zile libere), decesul soțului sau al unei rude, până la gradul al doilea inclusiv (3 zile libere).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net