Vești bune pentru viitorii pensionari! Cât crește contribuția la Pilonul 2. Senatul a aprobat proiectul
Senatul a aprobat tacit, miercuri, un proiect de lege care prevede majorarea contribuției la Pilonul 2 de pensii private, documentul urmând să ajungă acum la Camera Deputaților, forul decizional. Inițiativa legislativă a trecut de prima cameră după ce termenul pentru dezbatere și vot a fost depășit pe 2 februarie.

Senatul aprobă creșterea contribuției la Pilonul 2. Care este calendarul majorărilor
Proiectul vizează modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și stabilește un calendar etapizat de creștere a contribuțiilor. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2026, cota ar urma să urce de la nivelul actual de 4,75% la 5,25%, iar din 1 ianuarie 2027 să ajungă la 6%.
În prezent, contribuția la Pilonul 2 se situează sub pragul prevăzut inițial la momentul lansării sistemului. Potrivit inițiatorilor proiectului, deputații PNL Raluca Turcan și Florin Roman, legea adoptată în 2004 stabilea o creștere graduală de la 2% la 6% într-un interval de opt ani, prin majorări anuale de câte 0,5 puncte procentuale. Acest calendar nu a fost însă respectat, din cauza crizelor economice și financiare care au generat amânări succesive.
„Toate prognozele demografice și financiare arată foarte clar că, după anul 2030, sistemul public de pensii Pilonul 1 va avea mari dificultăți în a asigura o rată decentă de înlocuire a salariului prin pensie”, arată inițiatorii în expunerea de motive.
În acest context, rolul Pilonului 2 devine tot mai important. În prezent, peste 8,4 milioane de români contribuie la fondurile de pensii administrate privat, iar un număr semnificativ dintre aceștia ar putea începe să solicite plata pensiei în următorii cinci până la zece ani.
De ce este important Pilonul 2: efecte asupra pensiilor viitoare și economiei
Expertul în pensii private George Moț consideră că majorarea contribuției ar reprezenta un pas esențial pentru consolidarea sistemului.
„Ar fi o veste extraordinar de bună să vedem că vor crește contribuțiile la Pilonul 2 de pensii private. Nivelul acestora de 4,75% este mult sub calendarul inițial de 6%, care ar fi trebuit atins încă din 2016. Dacă această propunere va intra în vigoare și va fi promulgată de președinte, va fi o veste bună pentru toți cei peste 8 milioane de participanți la un fond de pensii private Pilon 2”, a declarat acesta pentru Digi24.ro.
Potrivit specialistului, efectele nu s-ar reflecta doar în nivelul viitoarelor pensii, ci și în economie.
„Contribuții mai mari vor însemna investiții mai mari ale fondurilor de pensii pe bursa locală. Anul trecut, bursa a adus randamente destul de bune. De asemenea, fondurile vor avea la dispoziție sume mai mari de bani pe care să le investească inclusiv în titluri de stat”, a explicat George Moț.
Fondurile de pensii private se numără deja printre principalii finanțatori ai statului român, prin achiziția de titluri de stat, având un rol important în susținerea datoriei publice.



































