Viaţa la polul secetei. „Nu am nici doi păpuşoi să fierb!”
70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei. În mai multe județe , culturile au fost pârjolite de soare, Dunărea a scăzut la un nivel istoric, autoritățile raționalizează apa în mai multe localități
Aflată în mijlocul unei câmpii uriaşe, aproape de limita cu judeţul Iaşi, comuna botoșeneană Hlipiceni poate fi considerată polul secetei din România. Izolată de aproape trei decenii din cauza drumurilor foarte proaste, comuna suferă şi din cauza arşiţei nemiloase, care merge mână în mână cu sărăcia.
BOTOȘANI. De aproape şapte decenii, seceta bântuie sudul judeţului, notează adevarul.ro. De la Blândeşti şi până la Santa Mare, când vine vara, începe şi iadul pentru localnici. Aerul devine sufocant, plantele se pârjolesc sub soarele arzător, iar fântânile şi iazurile seacă. Oameni şi animale deopotrivă caută apă şi un mod de a supravieţui. În mijlocul acestui teritoriu al arşiţei, Hlipiceni este un adevărat epicentru.
Situat la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Botoşani, satele comunei se întind pe o câmpie străbătută de Jijia, un pârâu care abia se mai zăreşte printre malurile secate. Localnicii trăiesc din agricultură şi creşterea animalelor, acestea fiind aproape singurele lor venituri.
„Porumbul este ars tot. Nu am nici doi păpuşoi să fierb! Ce mănânc eu? Vreau să mănânc nişte păstăi, de unde dacă tot îi ars, pârjolit”, spune o săteancă, citată de adevarul.ro.
Altă localnică din Hlipiceni mărturiseşte că nu i-a mai rămas nimic în grădină. „Roşiile sunt mănate, mazărea fărâmată, porumbul deloc. Sincer nu ştiu ce am să mănânc. Şi de multe ori aşa, că ne-am săturat”, spune femeia.
Altă femeie care cară apă cu găleţile dintr-o fântână ce a rezistat secetei spune că şi animalele sunt foarte afectate. „Apă aproape deloc. Seacă fântânile rând pe rând. Am făcut puţ de 26 de metri să ajung la apă şi tot îi mâloasă”, spune ea.
„Copiii au fugit în alte țări, ca potârnichile”
La Hlipiceni suferă deopotrivă cei cu mici exploataţii, dar şi fermierii. Autorităţile locale spun că în unele cazuri recoltele sunt distruse în proporţie de sută la sută. În ultimii trei ani, la Hlipiceni au fost două episoade majore de secetă. Iarba s-a uscat, la fel şi cerealele.
„Din păcate, o nouă vară secetoasă. Şi este al doilea an, în ultimii trei, de când ne confruntăm cu o secetă deosebită. Cred eu că agricultura este compromisă de la 80 la 100%. Aşteptăm comisia care s-a constituit din ordinul prefectului să vină pentru ca cei care lucrează în agricultură să aibă o speranţă că îşi vor recupera prin acordarea unor ajutoare despăgubire pentru calamităţi”, spune Marian Luchian, primarul din Hlipiceni.
Din cauza lipsei recoltelor oamenii ajung să trăiască din ajutoare de la Uniunea Europeană. „Iaca, ne dă Uniunea Europeană nişte bonuri de acelea de mai cumpărăm oleacă de pulpe, nişte salam şi o kilă de ulei. Uite-aşa trăim, ce să facem”, spune o localnică.
De altfel, tinerii au plecat de mult în străinătate pentru a scăpa de sărăcie şi secetă. „Au fugit ca potârnichile. Păi ce să facă aici? Munceşti şi la urmă nu culegi nimic. Şi după aceea, tot cu burta goală! Eu am doi copii în Germania. Aici suntem vai de capul nostru”, mărturiseşte săteanca.
„Apără-ne, Doamne, de urgie!“
NEAMȚ. Și la poale de Ceahlău e pârjol cum n-a mai fost. Geografic, Neamţul este împărţit în două zone, de şes şi de munte. În prima, oameni disperaţi îl invocă pe Atotputernic: „Apără-ne, Doamne, de urgie!“, pentru că au culturi de cereale şi legume. La Ion Creangă, zilele trecute, în arşiţa amiezii, cele cinci sate ale comunei păreau lipsite de viaţă. Dogoarea soarelui face ca aerul fierbinte să alunge orice fiinţă la adăpostul unui petec de umbră. Pământul crăpat, frunzele plantelor răsucite de vipie şi fructele necoapte căzute pe jos anunţă vremuri grele.
De foamete. Moş Gheorghe face, de după un gard, o cruce adâncă şi se roagă: „Apără-ne, Doamne, de urgie!“. Îşi aminteşte cum, în '47, cumplita secetă, urmată de foamete, i-a măsurat fiecare dumicat pentru tot restul vieţii. „Puţin, câte puţin, să ne rămână şi pentru mâine“, erau vorbele cumpătate, spuse la fiecare masă, în fiecare casă. În cealaltă parte a judeţului, sub Ceahlău, pe păşunile montane din Crăcăoani şi Pipirig, unde sunt stâne cu mii de oi, seceta e la fel de aprigă.
Firicelele de apă sunt aproape secate şi iarba pe sfârşite, arsă de soare şi de vântul uscat, care bate necontenit. „Apă, nu, iarbă, nu, caş şi urdă, ioc! Acuşi se adună lupii în haite, vin şi urşii... Mai merită să creşti oi şi bovine?“, spune Cozmin Iftode, un fermier din Bălţăteşti, pentru corespondentul „Adevărul”.
Prin Neamţ, de mai bine de o săptămână, în oraşe şi comune sunt restricţii la furnizarea apei potabile, iar ISU transportă apă menajeră în localităţi, pentru că mii de fântâni au secat.
„Te uiți la Dunăre de pe mal ca într-o râpă”
GALAȚI. Dunărea este la o cotă foarte mică, aproape neverosimilă, care pune în pericol transportul. Practic, te uiți de pe mal ca într-o râpă, iar nivelul scăzut arată oamenilor locuri foarte puțin știute ale albiei fluviului (inclusiv urmele vechilor cheuri ale portului). Mira de măsurare a nivelului apei a rămas în întregime pe uscat, deci suntem la debite minime istorice, precizează adevarul.ro.
În zona Cernavodă sunt cele mai multe puncte critice, de aceea navele de dragat lucrează în flux continuu. Tot din cauza secetei a apărut şi insula de nisip din mijlocul Dunării, insulă care însă nu este în şenalul navigabil. Cursele de la trecere bac de la Galaţi spre Tulcea trebuie să ocolească şi 500-600 de metri din cauza apariţiei insulei, iar asta înseamnă costuri suplimentare.
Activitatea din porturi este perturbată deoarece adâncimea la cheu este mai mică, navele de mare capacitate nu mai pot acosta. Și Siretul și Prutul au debite insignifiante, de 5-6 ori mai mici decât în mod normal.
