Viața la sat. Ce impozite plătesc locuitorii din mediul rural?
Viața la țară este frumoasă, dar și plină de provocări. În România, agricultura are o nevoie permanentă de modernizare, atât pe partea de utilaje și sisteme avansate de irigație, dar și pe partea de digitalizare a procesului de colectare a taxelor și impozitelor ce merg la bugetul local.
Cele mai multe impozite pe care oamenii din mediu rural le plătesc depind foarte mult de locația, rangul și zona geografică a terenurilor agricole pe care le dețin sau le au în arendă. De aceea, primăriile și consiliile locale au nevoie să apeleze la soluții tehnologice care permit cartografierea electronică a zonelor agricole și careoferă accesul la registrul agricol prin corelarea informațiilor legate de terenuri, suprafețe, adrese și persoane. Pentru aceasta, există hărți digitale care vin cu funcționalități legate de gestionarea datelor cerute de registrul agricol fiind interconectate cu alte informații din alte sisteme.
Și poate te-ai întrebat de multe ori, oare cum își calculează fermierii care lucrează pământul, impozitele și taxele aferente producției pe care o obțin sau aferent terenului ai cărui proprietari sunt. Trebuie să știi că nu sunt foarte multe taxe, însă există și subvenții acordate de către Uniunea Europeană, mai exact sume numite sprijin de venit, menite să-i ajute pe oameni să preîntâmpine schimbările climatice din fiecare an. Totodată, aceste subvenții îi ajută pe fermieri să-și plătească taxele și impozitele anuale. Iată principalele tipuri de impozite pe care oamenii de la sat le plătesc:
1. Impozitul pe venit din arendarea bunurilor agricole
Arendarea unor bunuri agricole presupune darea în folosință și exploatarea acestora pe o anumită perioadă de timp în baza unui contract de arendare care se depune la de către arendaș la Consiliul Local. În general, statul sau alte persoane proprietare pot oferi în arendă bunuri agricole ce pot fi: terenuri agricole și arabile, vii, livezi, pepiniere, plantații de hamei, pășuni împădurite, terenuri cu construcții și instalații agrozootehnice, spații de depozitare, animale, mașini utilaje etc. Prin așa zisa chirie sau arendă a bunurilor agricole, arendașii obțin un venit brut. Venitul brut reprezintă toate sumele încasate și exprimate în natură. Se mai poate face și o evaluare estimativă a veniturilor exprimate în natură printr-o evaluare a prețurilor medii în piață pe luna respectivă. Așadar, pentru determinarea bazei impozabile se stabilește prima dată venitul net prin deducerea cheltuielilor forfetare aplicând cota de 40% asupra venitului brut. Apoi impozitul pe venit reprezintă 10% din venitul net. Fiecare arendaș are obligația de a plăti acest impozit prin depunerea lunară a declarației unice 112 în format electronic, semnată cu un certificat digital autorizat.
2. Impozitul pe terenul agricol
Acest impozit este a doua cea mai importantă sumă pe care de data aceasta, proprietarul trebuie să o plătească. Și cum se stabilește acest impozit pe teren extravilan? Se determină în funcție de mai mulți factori, și anume: suprafața terenului, rangul localității unde este plasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform Agromedia. Așadar suprafața se înmulțește cu suma corespondentă categoriei ei de folosință. Dacă proprietarul este la început de drum și nu cunoaște categoria de folosință, el trebuie să o solicite de la primărie. Apoi, în funcție de rangul localităților, suma rezultată se înmulțește cu un coeficient de corecție. Acest impozit se plătește o dată pe an și se achită până pe 25 martie, pentru anul precedent încheiat.
3. Impozitul pe clădiri (locuințe)
Orice persoană care deține o locuință pe teritoriul României trebuie să plătească o taxă, mai exact impozitul pe clădire. Această sumă de duce la bugetul local al comunei sau orașului de care clădirea aparține. Bineînțeles, există și excepții deoarece poți fi proprietar al unor clădiri nerezidențiale ce sunt folosite în activități din domeniul agricol. La acestea se aplică o cotă de 0,4 % asupra valorii impozabile a clădirii respective.
Impozitele datorate de fermieri se stabilesc în funcție de prevederile legale. În principiu, limita neimpozabilă este de 2 hectare, dar dacă se depășește această suprafață se aplică cota de 16% din venit și 5.5% contribuția la casa de asigurări de sănătate (CASS).
