Vrei să fii bonă? Înscrie-te la cursuri gratuite!

Ultima actualizare:

    Foto: 123rf
Foto: 123rf

De luna trecută, nici o bonă nu mai poate avea grijă de copii dacă nu e şcolită. Cursurile sunt obligatorii, iar multe dintre ele sunt gratuite. Click! îţi spune unde te poţi înscrie şi ce trebuie să faci ca să ajungi cu diploma în mână.

Să fii bonă nu este atât de simplu. Pe lângă răbdare, femeile care se înhamă să aibă grijă de copiii altora trebuie să obţină o calificare, să cunoască psihologia micuţilor şi să ştie să acorde primul ajutor. Aceste condiţii sunt prevăzute în legea bonelor, care a intrat în vigoare la începutul lunii martie. Tocmai de aceea, pe piaţă au apărut diverse cursuri specializate în acest domeniu. Unul dintre ele e organizat de specialiştii Brainstorming Consulting şi e finanţat din fonduri europene. 

Condiţii de înscriere

Proiectul se adresează femeilor din Bucureşti şi Ilfov care au până-n 64 de ani, sunt în căutarea unui loc de muncă şi doresc să obţină certificatul cu ajutorul căruia pot profesa legal ca babysitter. Pentru a se înscrie la cursurile gratuite, candidatele trebuie să fi absolvit învăţământul obligatoriu şi să nu lucreze. Sunt admise la cursuri şi pensionarele care au drept de muncă. 

Documente de care ai nevoie

  • Formular de înscriere (www.scoalabonelor.ro); 
  • BI/CI - original şi copie;
  • Certificat de căsătorie, după caz - original şi copie;
  • Acte de studii (ultima formă absolvită) - original şi copie;
  • Adeverinţă medicală de la medicul de familie cu precizarea “clinic sănătos: nu se află în evidenţă cu boli psihice sau boli infecto-contagioase în evoluţie”;
  • Unul din documentele: copie talon pensie, adeverinţă de şomer, adeverinţă de la primărie pentru persoanele care beneficiază de venit minim garantat, adeverinţă administraţia financiară că nu realizează venituri, adeverinţă elev, student;
  • Aviz psihologic.

Selecţie pe baza testării psihologice

Participantele sunt selectate în urma unei testări psihologice. Pe parcursul a trei luni (120 ore de teorie şi 240 ore de practică) ele învaţă, de la formatori autorizaţi, tehnicile esenţiale de îngrijire a copilului: de la menţinerea integrităţii şi siguranţei micuţului, asigurarea de asistenţă în diverse situaţii, alimentaţie corectă, până la planificarea activităţilor, comunicarea cu copilul şi dezvoltarea relaţiei pozitive cu familia acestuia. “Cursurile au loc de luni până vineri, între orele 09.00-17.00. Practic, noi le învăţăm să se joace. Unele dintre ele sunt închise, dar trebuie să înveţe să stea de vorbă cu copiii, să se joace cu ei, să le spună poveşti, să-i educe într-un mod pozitiv. Facem teatru de păpuşi, le introducem în lumea copiilor şi a copilăriei”, a declarat, pentru Click!, Cristina Coca, expert activităţi de instruire.

Calificarea, acreditată de Ministerul Muncii

Cursul e acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări. În urma absolvirii examenului final, participantele vor primi certificate recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. În plus, absolventele vor fi puse în legătură cu firme de recrutare bone, iar o parte dintre ele vor fi sprijinite financiar şi juridic să se constituie ca persoane fizice autorizate sau să-şi deschidă o firmă. Ele vor putea participa la activităţi de dezvoltare personală, inclusiv la cursuri de competenţe comune, iar după absolvire vor primi o subvenţie de 350 de lei.

Copiii pot fi lăsaţi la after-school

Mamele cu copii între 5-9 ani care participă la cursurile organizate în cadrul proiectului îşi pot lăsa micuţii la Centrul de Educaţie şi Îngrijire IGLOO aflat în aceeaşi clădire în care se ţin şi cursurile. Acesta a fost deschis în luna ianuarie, are o capacitate de 40 de locuri şi va funcţiona până la sfârşitul lunii octombrie, atunci când se va finaliza proiectul. Cât timp mamele stau la cursuri, copiii vor face activităţi cu o învăţătoare şi o asistentă a acesteia. Atât cursurile de calificare, cât şi serviciile after-school au loc la sediul Brainstorming Consulting din str. Făinari nr. 45A, sector 2. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net