Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în Bacău

Ultima actualizare:
Anca Sigartau
Anca Sigartau

Timp de 16 zile, oraşul lui Bacovia a fost dat peste cap. Festivalul „Theaterstock” organizat de Anca Sigartău (48 de ani) în Bacău a scos zeci de mii de oameni pe străzi și a umplut la refuz sălile de teatru. Despre toate acestea, reprospectiv, a povestit chiar actrița.

Anca Sigartău (48 de ani), care din aprilie este noul director al Teatrului Municipal Bacovia din Bacău, a fost invitată în studioul Adevărul Live, unde a vorbit despre prima ediţie „Theaterstock” (1-16 august), pe care l-a organizat în timp-record, asumându-și toate riscurile.

Deși nu este originară din Bacău, actrița are „rădăcini” moldovenești, pe linie maternă. Așa că se simte ca acasă în orașul lui Bacovia, unde a organizat cel mai mare festival din Moldova. În 16 zile, a oferit băcăuanilor, dar și celor aflați în vizită în oraș, 138 de spectacole, în care au evoluat peste 1.600 de artiști.

Organizată cu 700.000 de euro, prima ediție „Theaterstock” a fost un real succes, așa că Anca Sigartău se declară mulțumită. Mai ales că a reușit să readucă la viață întreaga localitate. „Bacăul este un oraș trist, amorțit, dar, ca orice lucru, se poate colora. Asta e posibil cu resursele celor vii și tineri. Trebuie privit ca un alt oraș din Europa. Asta e ideea acestui gen de festivaluri, să readuci la viață orașul”, a spus ea, la Adevărul Live.

Imagini inedite din timpul festivalului

Pentru 2016, actrița are planuri mari. Vrea să cheltuiască pe festival 4.000.000 de euro, după ce accesează fondurile europene. „Cea de-a doua ediție a festivalului e programată în perioada 30 iulie – 14 august. Va fi o ediție mult mai dinamică. Dinamic în acest sens înseamnă o raportare și mai bună la ce se întâmplă în Europa”, a completat Sigartău.

Recorduri pentru Bacău

Pe durata desfășurării primei edițiia a festivalului „Theaterstock” (1-16 august), Bacăul a fost luat prin surprindere, la propriu:

  • Sălile de spectacol s-au umplut până la refuz;
  • La spectacolul „Boeing Boeing”, sala de 1.500 de locuri a fost neîncăpătoare și au fost aduse 300 de scaune pentru a putea satisface cererea din partea spectacorilor;
  • Seară de seară, pe străzi, s-au plimbat zeci de mii de băcăuani și au privit spectacolele în aer liber;
  • Orașul a fost „invadat” de ieșeni, care au aflat despre festival și au fost curioși să asiste la reprezentații;
  • Terasele și restaurantele au rămas fără bere sau alte băuturi, pentru că nu au prevăzut că vânzările vor fi atât de bune;
  • Toate hotelurile și pensiunile din oraș au fost umplute până la refuz 

Anca Sigartău, despre noua generație de actori: „Din lapte mult iese untul bun”


    Anca Sigartău este, din aprilie, directoarea Teatrului Municipal Bacovia dinBacăufoto: arhiva personală
Anca Sigartău este, din aprilie, directoarea Teatrului Municipal Bacovia dinBacăufoto: arhiva personală

Jurnalistul Florin Ghioca a întrebat-o pe Anca Sigartău și ce părere are despre noile generații de actori. „Eu mă bucur că ies foarte mulţi actori. Deşi asta nu e neapărat bine. Dar Dem Rădulescu, care mi-a fost profesor, avea o vorbă: «Din lapte mult iese untul bun». Și eu sunt cu ochii pe acest unt. Acum nu mai sunt patru ani de școală, care nici ei nu erau suficienți, ci trei”, a declarat Sigartău.

Tot ea a explicat, în continuare, de ce atât de mulți tineri își doressc această meserie. „Nimeni pe pământul ăsta nu-ți poate spune vreodată că tu nu ești următorul Robert DeNiro. Se vor deschide cât mai multe școli de teatru, concurența va fi mai acerbă, instinctul de supraviețuire va fi mult mai puternic și se vor provoca ei pe ei”, a mai spus Anca Sigartău, la Adevărul Live.

Premiată pentru rolul Puck

După ce în 1991 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Dem Rădulescu şi a profesoarei Adriana Popovici, Anca Sigartău a început să joace la Teatrul Bulandra. Dintre rolurile care i-au marcat cariera Puck, în „Visul unei nopţi de vară” (de William Shakespeare, în regia lui Liviu Ciulei, 1991); Wendla, în „Deşteptarea primăverii” (de Frank Wedekind, în regia lui Liviu Ciulei, 1991); Irina, în „Trei Surori” (de Anton Cehov, în regia lui Alexandru Darie, 1995), Abelina, în „Three O’Clock” (de Ana-Maria Bamberger, în regia lui Dan Tudor) etc. Dar a avut roluri importante şi în alte piese: „Cum m-am lăsat de gândit” (de Hannes Stein); „Poveste de iarnă” (de William Shakespeare); „Exerciţii de stil” (de Ileana Cârstea); „Vreau să fiu actriţă!” (de Robert Mauro); „Îmblânzirea scorpiei” (de William Shakespeare); „Richard al III-lea se interzice” (de Matei Vişniec) etc.

De asemenea, Anca Sigartău are o prezență importantă și în cinematografie. A foscut parte din distribuția mai multor pelicule reprezentative: „O zi la Bucureşti” (1986), „Pădurea de fagi” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Amen” (2002), „Şi totul era nimic...” (2006), „Margo” (2006), „Nunta mută” (2008), „Schimb valutar” (2008), „Marilena” (2008) 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iohannis 2 jpg
jewels 1090711 1280 jpg
inmormantare masina india jpg
candidati jpg
nose cover  jpg
scriit0r 4 ani jpg
Cristian Tudor Popescu CTP FOTO Inquam Photos  Bogdan Ioan Buda jpg
pistol jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net