Zimbrii eliberaţi nu s-au îndepărtat de «casă»

Ultima actualizare:

    Mai 2012. Animalele s-au adaptat la noul mod de viaţă (Fotografii: Florin Jbanca)
Mai 2012. Animalele s-au adaptat la noul mod de viaţă (Fotografii: Florin Jbanca)

Au fost primii zimbri lăsaţi în libertate în pădurile din România, după 200 de ani. La două luni după ce au ajuns în sălbăticie, cei care îi monitorizează spun că animalele s-au acomodat perfect în noul habitat.

Cele cinci exemplare de zimbru nu s-au depărtat însă de ţarcul de aclimatizare unde au stat la începutul anului, înainte de a fi puşi în libertate.

Animalele se plimbă pe o distanţă de aproximativ trei kilometri.

"Le mai lăsăm, din când în când, concentrate în ţarc şi revin periodic pentru că porţile sunt deschise.

Acum profită de dezvoltarea vegetaţiei de pe sol şi aşteptăm ca animalele să-şi extindă aria căutărilor", spune Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ.

Martie 2012. Zimbrii părăseau ţarcul în care au fost îngrijiţi

Zimbrii părăseau ţarcul în care au fost îngrijiţi
Zimbrii părăseau ţarcul în care au fost îngrijiţi

Ideea pe care se merge este ca animalele să se obişnuiască să revină în ţarc doar în perioada iernii, atunci când hrana este greu de găsit în pădure.

În cursul monitorizării pe care specialiştii Parcului o fac cu ajutorul zgărzilor montate în jurul gâtului animalelor, s-a observat că femelele se deplasează separat de grupul celor trei masculi.

Tot prin acest sistem de urmărire s-a putut vedea, în decursul ultimei luni, că între locuitorii din zonă şi zimbri au avut loc întâlniri neaşteptate.

"Câţiva muncitori din exploatările forestiere sau localnici care mergeau la cules de ciuperci prin pădure au avut ocazia să se întâlnească cu exemplarele eliberate.

Zimbrii s-au retras însă repede din calea oamenilor şi nu au fost semnalate incidente", a mai spus directorul Parcului Natural Vânători Neamţ.

Click! spune:

Cinci exemplare de zimbru din rezervaţia "Dragoş Vodă" au fost eliberate la 22 martie 2012 într-o zonă împădurită din comuna Crăcăoani, judeţul Neamţ.

Sunt primii zimbri aflaţi în libertate pe teritoriul României, după mai bine de 200 de ani.

Totul pentru reintroducerea acestei specii dispărute din pădurile ţării.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net