O analiză NASA distruge cel mai fascinant mit legat de sistemul nostru solar
O observaţie recentă a boltei cereşti realizată de Agenţia Spaţială Americană (NASA) a pus capăt mitului "planetei X" din Sistemul Solar, a cărei existenţă ipotetică a fost avansată în urmă cu două secole pentru a explica anumite anomalii astronomice.
Acest studiu nu a descoperit nici ipotetica soră geamănă a Soarelui, steaua Nemesis, despre care se credea că era situată în apropiere de Sistemul Solar. Potrivit anumitor ipoteze, Nemesis ar fi putut să modifice, periodic, traiectoriile cometelor şi ale asteroizilor.
"Probabil nu există nicio planetă mare gazoasă şi nicio stea, însoţitoare a Soarelui, în zona îndepărtată a Sistemului Solar", a declarat Kevin Luhman, astronom la Universitatea Pennsylvania, coordonatorul acestui studiu realizat cu telescopul spaţial WISE, ale cărui rezultate au fost publicate în Astrophysical Journal.
Datele recoltate de WISE (Wide-Field Infrared Survey Explorer) de pe bolta cerească nu au detectat niciun corp ceresc mai mare decât Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, până la 3.887 miliarde de kilometri de Soare, o zonă în care ar fi putut să "se ascundă" planeta X.
Un mit apărut acum 200 de ani
Potrivit mai multor teorii, această planetă ar avea o masă de până la patru ori mai mare decât aceea a lui Jupiter şi s-ar afla într-o zonă îndepărtată a Sistemului Solar, la circa 1,484 miliarde de kilometri de Soare, adică la o distanţă de 10.000 de ori mai mare decât distanţa dintre Terra şi Soare (149,5 milioane kilometri).
Zvonurile despre originea planetei X datează din 1781, odată cu descoperirea lui Uranus, care, timp de peste un secol şi jumătate i-a uimit pe astronomi, din cauza variaţiilor de viteză a orbitei sale, care păreau incompatibile cu legile gravitaţiei formulate de Isaac Newton.
Astronomii au ajuns, atunci, la concluzia că acele neregularităţi s-ar putea explica dacă o altă planetă necunoscută ar exercita asupra ei o anumită forţă gravitaţională.
Urmărirea acestei misterioase planete X, bazată pe calcule, a dus la descoperirea în 1846 a planetei Neptun. Însă masa estimată a acesteia nu putea să explice deviaţia de pe traiectoria lui Uranus. Acest fapt i-a determinat pe astronomi să continue să caute planeta X. În locul ei, au descoperit-o pe Pluto, în 1930.
Însă această planetă pitică nu putea nici ea să provoace neregularităţile orbitei lui Uranus.
În cele din urmă, în anii 1990, cercetătorii au ajuns la concluzia că neregularităţile constatate în orbita lui Uranus proveneau dintr-o uşoară supraestimare a masei planetei Neptun.
"Sora" Soarelui nu se lasă descoperită
În ceea ce priveşte steaua Nemesis, astronomii au avansat posibilitatea existenţei acestei stele în anii 1980. Această stea, apropiindu-se de Soare, ar modifica orbitele cometelor şi asteroizilor care ar veni şi s-ar prăbuşi, din acest motiv, pe Terra, din când în când.
Aceste coliziuni ar fi declanşat cele cinci mari extincţii din ultimii 540 de milioane de ani de pe Terra, ultima fiind aceea a dinozaurilor, în urmă cu 65 milioane de ani.
"Astfel, de-a lungul anilor, diverse observaţii au sugerat faptul că ar putea exista ceva în acea regiune a Sistemului Solar", a spus Kevin Luhman, însă telescopul WISE nu a descoperit nimic concludent.
Deşi monitorizarea făcută pentru a descoperi planeta X şi steaua Nemesis a îngropat aceste teorii, ea a dus în acelaşi timp la descoperirea unui număr de 3.525 de stele şi pitice brune (corpuri cereşti ale căror mase sunt cuprinse între aceea a unei stele şi a unei planete uriaşe) la mai puţin de 500 de ani-lumină de Soare (1 an-lumină echivalează cu 9.461 miliarde de kilometri).
