Se pregătesc de război! SUA trimit 12 avioane F-16 în Polonia

Ultima actualizare:

    Avioanele de luptă F16 se află deja în Polonia
Avioanele de luptă F16 se află deja în Polonia

Situația din Ucraina ia amploare. După ce forțe ruse au preluat controlul în Crimeea, americanii ies la atac. Statele Unite vor trimite în Polonia 12 avioane de luptă F-16 până joi, a anunțat ieri Ministerul polonez al Apărării.

Într-o convorbire telefonică, ministrul american al apărării Chuck Hagel și ministrul polonez Tomasz Siemoniak au convenit că desfășurarea unei unități a forțelor aeriene americane, începută ieri, se va încheia joi, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de AFP.

"Unitatea va consta din 12 avioane F-16, avioane de transport și 300 de soldați", a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului Jacek Sonta.

Avioanele "vor sosi la cererea Poloniei în cadrul unui exercițiu militar a cărui desfășurare a fost avansată și extinsă mai ales într-o situație politică tensionată din cauza situației din Ucraina", a adăugat el.

Joia trecută, Statele Unite au trimis în Lituania patru aparate F-15 pentru a întări supravegherea spațiului aerian baltic.

Potrivit ministrului lituanian al apărării Juozas Olekas, trimiterea lor este un răspuns "la agresiunea Rusiei în Ucraina, precum și la intensificarea activității militare ruse în regiunea Kaliningrad", o enclavă rusă situată între Lituania și Polonia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
portofel gol jpg
toaleta publica roz facebook jpg
close up hands holding wallet coins (5) jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
Joan Prince Crandall captura video jpg
Justin Walley  Victoria  profimedia jpg
trezit jpg
BRAT jpg
image
image