Portar de trei secunde

Portar de trei secunde

Ultima actualizare:

    George Stanca
George Stanca

Urugayanul Suarez a devenit celebru, cu un henţ căruia i-aş da numele unei plante agăţătoare,  mult dragă mie: Mâna Maicii Domnului.

Căci, de sorginte divină i-a fost inspiraţia de a se pune în poartă, şi ca un portar ce nu e - portar de trei secunde - s-a dovedit totuşi a fi "genial": a scos un gol al ghanezilor.

Gest de sacrificiu: penalty şi eliminare pentru "bietul" Suarez. Căci africanul, ghanezul Gyan, dizgraţiatul, l-a ratat. După 120 de minute de joc, în ultimul al prelungirilor. Nu e frumos "scenariul"?

În loc să-şi ducă echipa în semifinale într-o secundă, ultima a meciului, el a dus-o în "penalty-uri". Aici, tot el, care avea uzajul altor două lovituri reuşite, s-a încumentat, l-a obligat antrenorul, a vrut el, nuştiu, să mai tragă o dată, ca la loz în plic. A tras, şi a ieşit câştigător: a marcat!

Formidabil, ce construcţie psihică, ce tărie diabolică, sau divină (că tot vorbeam despre Maica Domnului), a avut acest penaltist, Gyan!

Apoi, pe greşeala lui şi după reparaţia lui, au zbârcit-o coechipierii. Uruguayenii s-au calificat cu seninătate. Ba unul poreclit "Nebunul" a avut inconştienţa norocoasă ca la ultima execuţie să dea scăriţă. Să mori de inimă, monşer, bine că n-am fost uruguayan. Victorie celestă.

"Echipa celestă" merge mai departe. Telenovelă, radionovelă de geniu, "State de România" e o bagatelă siropoasă, balcanică şi colorată ca-n Africa. Aici novelă, nene! În Sud-Africa! Şi, când vorbesc despre "novelas" mă gândeam că prin anii ‘30, cei mai tari şi căutaţi autori de "radio-novelas" erau uruguayenii.

O spune chiar Mario Vargas Llosa, marele scriitor peruan. Care a lucrat în branşă. Aşa că o semifinală va fi între celeşti şi batavi. Pe bune!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
legume istock jpg
Hotel, foto Shutterstock jpg
admitere la liceu repartizare la liceu elev absolvent clasa a viii a jpeg
politist beat dambovita jpg
image png
Shipwreck Lodge namibia jpg
Plaja Navagio, Grecia, foto Shutterstock jpg
images jpg
image
image