10 greşeli în administrarea pastilelor
Luăm pastile atunci când avem o problemă de sănătate, în ideea de a o trata. Însă dacă administrăm tratamentul după ureche, riscăm să ne agravăm starea de sănătate sau chiar să ne punem viaţa în pericol. Farmacista Andreea Enache ne spune care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac oamenii atunci când urmează un tratament medicamentos.
Nu respecţi prescripţia. Medicul îţi recomandă un dozaj şi un orar al administrării pastilelor. În special antibioticele trebuie luate la ore fixe pentru a menţine în organism un flux constant de substanţă antibiotică. Unele se iau o dată la 6 ore, altele la 8, la 12 şi la 24 de ore. Dacă nu respecţi prescripţia, nu te vindeci în totalitate şi rişti să dezvolţi rezistenţă la antibioticul respectiv.
Nu duci tratamentul la bun sfârşit şi îl întrerupi la primele semne de ameliorare a bolii. Însă bacteria nu este eradicată din organism şi, odată stopată administrarea pastilelor, ea va dezvolta tulpini rezistente, boala va recidiva şi va fi mai greu de tratat. Pe de cealaltă parte, unele tratamente, cum ar fi cele cu antidepresive, trebuie întrerupte treptat. Combini unele pastile cu alcoolul. Potrivit specialistului, consumul de alcool trebuie evitat cu următoarele medicamente: somnifere, sedative (le accentuează efectul), antibiotice (le anulează efectul şi să dureri de cap, ritm cardiac neregulat, greaţă, vărsături), peniciline (alcoolul le face ineficiente) sau antidepresive (pot apărea efecte grave, cum ar fi creşterea tensiunii, hemoragii cerebrale).
Administrezi în acelaşi timp mai multe medicamente care dau aceleaşi efecte secundare. Două dintre cele mai periculoase alăturări sunt pastilele pentru tensiune arterială cu cele pentru ameţeli. Andreea Enache te sfătuieşte pe blogul ei, farmacistuldeserviciu.ro, ca de fiecare dată când iei un medicament nou să întrebi medicul sau farmacistul despre combinarea sa cu alte pastile din schema ta de tratament. Supradozarea. Apare prin combinarea unor medicamente cu efecte asemănătoare. Riscul e mare atunci când discutăm despre analgezice narcotice cum ar fi codeina şi benzodiazepinele (xanax, valium), dar şi medicamente mai „nevinovate” precum cele de tuse, somniferele şi antihistaminicele. Nu citeşti prospectul înainte. Ştiai că unele medicamente sunt fotosensibilizante şi rişti alergii şi arsuri dacă te expui la soare pe perioada tratamentului? Sau, în alte situaţii, afli cum să previi efectele adverse? Prin urmare, informează-te! Nu respecţi limitele de vârstă. „Vârsta este un factor important în administrarea medicamentelor. Pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru le procesează diferit, astfel încât dozajul şi tipul substanţelor active care sunt înglobate într-un medicament ţin cont şi de vârstă”, spune Andreea Enache. Păstrezi pastilele rămase de la un tratament mai vechi ca să le foloseşti „când mai ai nevoie”. Însă ce ţi s-a potrivit atunci nu mai e indicat acum. În special antibioticele trebuie prescrise de medic special pentru tipul bacteriei care ţi-a cauzat infecţia. Nu ai grijă la alimentaţie. Unele alimente au o influenţă negativă asupra tratamentului. Spre exemplu, sucul de grepfrut poate anula substanţele active din unele pastile, cum ar fi cele pentru scăderea colesterolului sau anticoncepţionalele. Apoi, consumul de cafea inhibă absorbţia suplimentelor de fier, iar lactatele luate concomitent cu antibioticele le scad efectul. Nu-ţi protejezi stomacul. Unele medicamente afectează flora intestinală, astfel, pentru a evita efectele adverse, e bine să iei un protector digestiv sau să c onsumi ceai de muşeţel sau gălbenele.