4 reguli de care să ţii cont pentru a nu face insolaţie

Ultima actualizare:

    Evită să ieşi afară în orele în care soarele arde cu putere foto: click!pentrufemei
Evită să ieşi afară în orele în care soarele arde cu putere foto: click!pentrufemei

Insolaţia este un pericol foarte mare vara, în perioadele caniculare, şi îi poate afecta pe cei care nu ţin cont de măsurile de protecţie necesare împotriva căldurii şi soarelui. Click! îţi arată cum te poţi proteja de insolaţie.

De cele mai multe ori, insolaţia poate duce la creşterea temperaturii corpului cu până la 40 C, iar aceasta poate afecta organele vitale.

1. Poartă haine potrivite

  • Evită culorile închise și materialele care te încălzesc excesiv și ține cont de faptul că hainele care te protejează cel mai bine de insolație acoperă o parte cât mai mare din piele.

2. Evită efortul fizic în căldură

  • Cea mai sigură cale de a face insolație este să-ți soliciți corpul prea mult într-un mediu cu o temperatură ridicată. Extenuarea poate favoriza apariția insolației, atunci când corpul nu mai primește suficiente lichide pentru a compensa pierderile suferite prin transpirație.

3. Acoperă-ți capul

  • Când stai cu capul descoperit în soarele puternic al verii, inviți practic consecințele neplăcute. Acoperă-ți capul de fiecare dată când ieși din casă în soare, cu o pălărie cât mai răcoroasă.

4. Evită momentele de caniculă

  • Programează-ți ieșirile fie pentru dimineață, fie pentru seară, iar dacă totuși ești nevoită să-ți petreci mai mult timp în temperaturi ridicate sub bătaia soarelui, ia cu tine apă suficientă, o pălărie și hainele potrivite, ca să nu faci insolație.


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mobilier istock jpg
GeN WVaWwAA Yet jpg
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
image
image