6 beneficii ale cafelei de care nu știai
O ceașcă de cafea fierbinte este binevenită în fiecare dimineață, mai ales când ai nevoie de un plus de energie pentru a-ți începe ziua, dar ce alte efecte mai are aceasta asupra organismului tău?
1. Te ajută să arzi mai multe calorii
Un studiu spaniol citat de lifehack.org arată că atleții care beau aproximativ 350 de mililitri de cafea înainte de a-și începe antrenamentele ard cu 15% mai multe calorii decât cei care nu consumă această băutură. Chiar dacă nu faci exerciții fizice, s-a dovedit că aceasta stimulează metabolismul cu până la 20%.
2. Îmbunătățește circulația sângelui
O ceașcă de 150 de mililitri de cafea pe zi poate stimula cu 30% fluxul de sânge în organism, lucru care poate duce la o mai bună oxigenare a țesuturilor și îmbunătățirea activității fizice.
3. Poate avea efect analgezic
Un studiu efectuat de Universitatea din Illinois a dovedit că două sau trei cești de cafea pot scădea nivelul de durere perceput cu până la 48%, în cazul exercițiilor fizice, cu 18% mai puțin decât aspirina.
4. Îmbunătățește memoria
Două cești de 150 de mililitri de cafea pe zi ajută la îmbunătățirea memoriei pe termen lung. De asemenea, cafeaua determină creierul să secrete anumite chimicale, care ajută la îmbunătățirea anumitor funcții precum timpul de reacție, vigilența și funcția cognitivă (de învățare, n.r.).
5. Reduce riscul de depresie
O cantitate considerabilă de cafea consumată pe zi poate reduce riscul de depresie cu până la 20%, datorită faptului că stimulează secreția anumitor chimicale în creier, precum dopamina și serotonina, cunoscute pentru efectul lor antidepresiv.
6. Mirosul cafelei poate reduce stresul
Chiar dacă nu îți place gustul cafelei, câțiva cercetători de la Universitatea Națională din Seoul au descoperit că mirosul cafelei poate reduce proteinele din creier care cauzează stresul. Totuși, studiul a fost realizat mai ales pe baza stresului generat de un program de somn necorespunzător.