6 mituri alimentare

Ultima actualizare:

În fiecare zi trebuie să bem câte doi litri de apă DEPINDE. Consumul de apă se raportează la vârstă (cu cât suntem mai mici, cu atât avem nevoie de mai multă apă) şi greutate. De exemplu, o persoană, dacă nu a depus efort fizic, dacă nu stă în disconfort termic şi duce o activitate obişnuită, are nevoie de 30 de mililitri de apă pe kilogram corp pe zi. Cu alte cuvinte, un individ care cântăreşte 50 de kilograme are nevoie de 1500 mililitri de apă adică un litru jumate consumat pe zi.

Fructele si  legumele congelate nu au aceeaşi valoare nutritivă ca cele proaspete ADEVĂRAT. De preferat este să consumăm fructe şi legume în stare proaspătă. Cu toate acestea, cea mai bună formă de păstrare a lor în timp este congelarea. De exemplu, dacă nu mănânci în sezon afine, le poţi spăla, le împarţi în porţii cât să le consumi o dată şi le pui în congelator. Atenţie! Legumele şi fructele congelate îşi pierd din valoarea nutritivă dacă sunt decongelate iar apoi recongelate. 

Salata ne ajută să slăbim DEPINDE. Salata ne ajută să slăbim dacă o consumăm fără maioneză, fără brânză, fără bacon. Este recomandat să folosim la prepararea ei puţin ulei de măsline.

Bananele îngraşăFALS. Bananele consumate cu moderaţie, fără a exagera, nu îngraşă. Dimpotrivă. Sunt chiar foarte indicate. Ele trebuie mâncate pe stomacul gol şi conţin potasiu, magnziu, au efecte benefice pentru inimă şi sistemul nervos.

Usturoiul ne protejează de răcealăADEVĂRAT. Usturoiul este un antibiotic şi un antiseptic natural, reglează microflora intestinală, este un vermifug eficient, antidiabetic, anticancerigen, protector al inimii şi vaselor de sânge, reglează nivelul colesterolului şi normalizează tensiunea arterială. Pentru a-şi face efectul pe deplin, înainte de a fi consumat usturoiul ori se crestează cu cuţitul şi se înghite ori se frământă foarte bine înainte de a fi ingerat. Doar aşa se degajă substanţele care combat bacteriile şi virusurile. Dacă înghiţim pe nemestecate un căţel de usturoi, acesta nu va avea efectul dorit.

Cu cât bem mai mult lapte, cu atât asimilăm mai mult calciu FALS. Laptele nu trebuie consumat mai mult de jumătate de litru pe zi. Calciul îl asimilăm din iaurt şi chefir, nu din lapte. Laptele este doar hiperproteic şi greu de digerat. Dacă îl consumăm, trebuie să-l bem pe stomacul gol şi în nici un caz nu trebuie să-l asoeciem cu cereale! Mâncaţi iaurt cu cereale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net