Ai răcit? Uite ce să mănânci ca să te faci bine repede!
De la 32 de grade Celsius, duminică, am trecut, peste noapte, la temperaturi chiar şi negative. La Topliţa, de pildă, a fost minus un grad. Schimbarea bruscă a vremii are efecte asupra sănătăţii, astfel că răcelile sunt la ordinea zilei. Nutriţionistul Lygia Alexandrescu ne învaţă ce să mâncăm ca să scăpăm cât mai repede de guturai.
Specialistul spune că o dietă corespunzătoare este foarte importantă pentru rezistenţa la o răceală şi pentru recuperarea după boală. Astfel, nutriţionistul Lygia Alexandrescu spune că, atunci când suntem răciţi, consumul de lichide e esenţial: „Sunt indicate apa, ceaiul de plante şi sucurile de fructe şi legume cu toată pulpa adăugată, proaspăt stoarse. În acest fel, toxinele care au cauzat apariţia simptomelor pot fi îndepărtate mai repede”.
- Un aliment benefic este broccoli, o legumă care include în compoziţia sa un complex de nutrienţi cu potenţial efect antioxidant, antiinflamator şi detoxifiant, fiind astfel un aliment imuno-stimulator şi un adevărat agent anticancerigen.
- Chefirul stimulează sistemul imunitar afectat de răceală, spune specialistul. „Probioticele sunt considerate acum elemente benefice sănătăţii, datorită faptului că echilibrează balanţa dintre bacteriile bune şi cele care produc boli la nivelul sistemului nostru digestiv”, adaugă Lygia Alexandrescu.
- Peştele este unul dintre cele mai sănătoase alimente, care poate înlocui cu succes orice fel de altă carne, atuurile acestuia fiind proteinele de calitate şi grăsimile cu valoare biologică ridicată (renumiţii acizi graşi Omega 3), capabili să menţină sistemul imunitar optim funcţional. Aceşti acizi graşi esenţiali se mai găsesc cu precădere în seminţele de in, floarea-soarelui, dovleac, rapiţă şi nuci.
- Morcovul şi dovleacul sunt cele mai importante surse alimentare de beta-caroten, efectul acestui nutrient asupra sănătăţii fiind studiat clinic, organismul putând beneficia de protecţie împotriva radicalilor liberi, substanţe care distrug membrana celulară.
- Alimentele iuţi, cum ar fi piperul, muştarul iute, hreanul, pot fi consumate în cantităţi moderate, pentru că ele au efect de descongestionare nazală, favorizând drenajul mucozităţilor.
- Ceapa ajută la curăţarea congestiilor şi la eliminarea excesului de mucus la diverse niveluri în organism, iar usturoiul îmbunătăţeşte activitatea globulelor albe şi măreşte producţia de anticorpi.
- Dintre condimente, ghimbirul, turmericul, oregano, usturoiul, dar şi ceaiul verde sunt plante cu important rol imunostimulator.
De la 32 de grade, la 12 grade
Duminică a fost ultima zi de vară autentică: în sud au fost frecvent 32 de grade. Însă, ieri, la prânz, se înregistrau cel mult 12 -13 în sud, iar la altitudini mari s-au înregistrat primele temperaturi negative din această perioadă: minus un grad la Durău, în Masivul Ceahlău şi în Pasul Tihuţa. Şi astăzi va fi o zi închisă, cu ploi şi temperaturi mai scăzute decât ar fi normal pentru această dată: 11 -17 grade în sud, 10 -18 grade în restul ţării. Ploile vor persista şi mâine. De la o zi la alta, termometrele vor indica temperaturi uşor mai ridicate, dar nu mai mult de 20 -22 de grade. Atenţie! În timpul nopţilor, valorile rămân scăzute, între 2 şi cel mult 10 grade.