Aliaţi din natură contra conjunctivitei. Te ajută să-ți ții mereu ochii sănătoși

Plantele au efect benefic în tratarea inflamaţiei şi infecţiilor oculare de tip conjunctivită, blefarită sau sindromul ochiului uscat. Foarte important de ştiut e faptul că, dacă foloseşti remediile acasă, trebuie respectate metode stricte de igienă.

image

Silurul e una dintre cele mai eficiente plante utilizate în caz de conjunctivită şi blefarită. Se foloseşte intern şi extern, infuzie sau tinctură pentru spălături oculare (dimineaţă şi seară) sau aplicarea de comprese pe pleoape. Se poate administra o infuzie de silur combinată cu apă de trandafiri.

Albăstrelele au efect calmant şi descongestionant. Se pot face băi oculare sau se pot folosi comprese.

Gălbenelele sunt utile în caz de conjunctivită, blefarită, ochi obosiţi şi suprasolicitaţi, sub formă de comprese cu infuzie.

Sucul pur de aloe vera are efect antiinflamator. Se pune în fiecare ochi câte o picătură de gel proaspăt de aloe vera, recoltat de la plante mai mari de trei ani.

Castravetele, sub formă de felii aplicate pe pleoape, reduce inflamaţiile.

Ceaiul verde e bogat în acid tanic, ce ajută în lupta cu infecţiile, calmează mâncărimile şi reduce pungile de sub ochi. În plus, conţine o varietate de substanţe nutritive şi antioxidanţi, contribuind la sănătatea generală a ochilor. Spălaţi ochii cu infuzie rece, iar plicurile răcite şi umede se aplică pe pleoape şi se lasă 10-15 minute.

Muşeţelul e cunoscut pentru proprietăţile sale antiiritante, antiinflamatoare şi antimicrobiene, care îl fac eficient în tratarea conjunctivitei. Proprietăţile sale calmante ajută la reducerea roşeţii, iritaţiilor şi pungilor de sub ochi, scrie farmaciata.ro.

Alte remedii eficiente

 În caz de blefarită şi conjunctivită, sunt utile compresele aplicate pe pleoape cu infuzie concentrată de patlagină, albăstrele, sunătoare, gălbenele. Pentru ochii obosiţi, iritaţi, sunt indicate compresele cu infuzie din petale de trandafiri. Uleiul de trandafiri este util în caz de blefarită – se ung pleoapele inflamate, de două-trei ori pe zi.

Compresele cu infuzie concentrată sau macerat din coada-şoricelului se recomandă pentru conjunctivite catarale şi blefarite, în combinaţie cu gălbenele, silur, albăstrele. La fel de utile sunt şi compresele cu ulei de lavandă diluat în apă, aplicat sub formă de comprese pe pleoape. Seva de viţă-de-vie proaspăt recoltată are efecte foarte bune în caz de inflamaţii oculare.

Pentru sindromul de ochi uscat (diminuarea până la dispariţia lacrimilor), se pot face spălături sau se pun comprese cu infuzie de silur, albăstrele, gălbenele. Nu uitaţi, compresele cu infuzii de plante se menţin pe pleoape 20-30 de minute.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
triggermouse strawberries 5824229 1920 jpg
gradinarit  jpg
carne miel  jpg
legume verzi istock jpg
Barfa colegi birou munca FOTO Shutterstock jpg
orez, foto shutterstock jpg
chiuveta istock jpg
emblemă poliţie, Facebook jpg
image
image