Aşa arată un meniu sănătos pentru copil

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Alimentele bogate în calciu, fibre, magneziu şi vitamine, nu trebuie să lipsească din alimentaţia copiilor. Specialistul Click, dr. Cristina Bălănescu, ne dă câteva sfaturi utile despre cum să-i preparăm copilului cel mai sănătos meniu.

La vârste fragede, copiii sunt mofturoşi, ezită să încerce noi alimente, refuză cu încăpăţânare unele mâncăruri şi, în ansamblu, nu par să se hrănească suficient.

simeon stalpnicul png

Pentru a le asigura un necesar zilnic de vitamine, proteine şi fibre, trebuie să respectaţi câteva reguli de dietă, care sunt de obicei la fel de benefice şi adulţilor.

Trebuie avut în vedere şi necesarul energetic, la vârste mici, copiii fiind foarte activi.

Evitaţi, de preferinţă, mâncărurile semipreparate şi sucurile acidulate.

Încercaţi să introduceţi în meniul copiilor cât mai multe fructe şi legume, produse lactate, dar şi carne, de preferinţă fiartă sau prăjită pe grătar.

În plus, este bine să-i învăţaţi de mici pe copii cu un meniu cât mai diversificat.

Cu cât întârziaţi mai mult să le introduceţi în alimentaţie legumele, de exemplu, cu cât le vor accepta mai greu.

Iată cum arată un meniu sănătos, care este şi gustos şi asigură şi necesarul de vitamine pentru micuţ.

Ora 07 – suc de fructe (200 ml) şi cereale sau lapte integral şi cereale.

Ora 10 – un ou fiert sau un sandviş alcătuit din două felii de pâine, brânză, roşii, castravete.

Ora 13 – supă de legume sau ciorbă cu borş de legume– carne fiartă/înăbuşită la cuptor – salată de crudităţi (roşii, castraveţi, morcov).

Ora 15 – budincă de macaroane cu brânză (100 g).

Ora 18 – un iaurt sau legume fierte, salată cu ulei şi zeamă de lămâie – peşte fiert sau pe grătar.

Fructele, ideale

Din meniul unui copil nu trebuie să lipsească fructele. Sunt ideale ca gustare, dar şi ca desert, când pot înlocui cu succes ciocolata atât de mult iubită de pitici.

Le puteţi servi ca atare, bine spălate şi tăiate bucăţele, dar puteţi pregăti şi o salată sau un pireu de fructe.

De asemenea, le puteţi combina cu iaurt şi cu o linguriţă de miere, în aşa fel încât să rezulte un delicios iaurt cu fructe "de casă".

Mai citeşte:

Cea mai bună cură împotriva OBOSELII

Asta înseamnă un meniu echilibrat!

Copilul tău mănâncă 81 de chimicale pe zi!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net