Aşa te refaci după antibiotice

Ultima actualizare:

După un tratament cu antibiotice de sinteză, luate fără protecţie gastrică, stomacul tău va avea de suferit. Aciditatea gastrică va afecta mucoasa, inclusiv esofagul, vei avea dureri persistente, pot apărea şi balonări, diaree sau constipaţie. Remediile se găsesc în natură.

Antibioticele sunt considerate adevărate “gloanţe” în stomac. Ele distrug flora intestinală, formată din milioane de bacterii benefice care au rolul de a regla digestia, de a menţine un pH optim în colon, de a proteja mucoasa tubului digestiv şi imunitatea organismului, în general. Ce au distrus antibioticele în 7 zile se va reface într-un timp de 10 ori mai îndelungat. 

Alimentaţia şi ajutoarele din natură sunt primii şi cei mai importanţi factori care vor reface flora intestinală. “Plantele medicinale–pansament pentru stomac sunt muşeţelul şi gălbenelele, care au efect cicatrizant, emolient. Consumă-le sub formă de ceai călduţ, în care, pentru un plus de efect, poţi adăuga tincturi din aceste plante (ex. ceai de muşeţel cu tinctură de gălbenele)”, a declarat Carmen Nonn, medic Fares. Mierea ajută şi ea la restabilirea florei din stomac şi cicatrizează leziunile, aşa că poţi să-ţi faci ceaiul mai bun îndulcindu-l cu miere. Pulberile din plante medicinale (sub formă de capsule sau consumate ca atare) sunt adevărate pansamente care protejează mucoasa gastrică. O combinaţie bună ar fi din flori de gălbenele, frunze de pătlagină şi iarba tâlharului.

La masă, ai nevoie de prebiotice şi probiotice. Primele se găsesc în cereale integrale, fructe şi legume (banane, ceapă, cartofi…). Un remediu naturist pe care poţi să ţi-l prepari în casă e format din morcov dat prin răzătoare, amestecat cu iaurt, miere şi germeni de grâu. Probioticele sunt culturi vii de bacterii şi se găsesc în iaurturi naturale, kefir, brânză şi alte alimente fermentate, precum castraveţi muraţi sau varză murată. Probioticele se găsesc şi la farmacie, sub formă de suplimente alimentare, şi sunt benefice şi în alte situaţii de indigestie, balonări, diaree, sindrom de colon iritabil. 

“Evită să mănânci, o perioadă, grăsimi animale şi dulciuri pe bază de zahăr rafinat. Nu-ţi suprasolicita stomacul cu alimente grele, nu mânca mult la o masă şi în special seara, înainte de culcare. Evită cafeaua, răreşte ţigările şi vei vedea că, încet, încet, te vei pune pe picioare”, te mai sfătuieşte Carmen Nonn.

Ceaiurile alungă durerea 

Ţineţi post? Atenţie la stomac! Mâncarea de post poate produce afecţiuni ale stomacului sau poate agrava situaţia celor care suferă deja de diverse probleme digestive. Specialiştii în medicină naturistă ne recomandă trei ceaiuri care ne vindecă stomacul.

  • Coriandru, contra balonării. Balonarea sau abdomenul umflat reprezintă senzaţia de mărire a abdomenului ca urmare a acumulării de gaze în intestine. De multe ori, regimul de post poate duce la balonări. Faceţi o infuzie dintr-o linguriţă de fructe zdrobite la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 15 minute, se bea fracţionat, în timpul unei zile, între mese.
  • Ţintaură calmează arsurile. Arsura la stomac reprezintă o durere situată în capul pieptului şi care poate iradia în spatele sternului. E cauzată de refluxul gastro-esofagian şi  agravată de alimentaţia necorespunzătoare. Preparaţi o infuzie din 1 linguriţă de ţintaură uscată la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 5 minute, se consumă 3 căni pe zi.
  • Cimbrul te scapă de crampe. Când apar crampele la stomac, amestecaţi o  linguriţă de cimbru, într-o lingură de apă rece, lăsaţi amestecul  5 minute. Acest macerat se introduce în 250 ml de apă clocotită, se infuzează 15 minute, se strecoară şi se consumă 2 căni pe zi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net