Căpşunele şi cireşele ne menţin tineri
Căpşunele asigură necesarul de vitamina C
Bogate în vitamine (C, B şi K), dar şi în minerale (calciu, fier şi potasiu), căpşunele au proprietatea de a proteja inima, precum şi de a scădea nivelul colesterolului „rău" din sânge, ceea ce înseamnă că pe viitor vei avea şanse reduse de a face boli cardiovasculare.
Doar opt căpşune conţin întreaga doză de vitamina C recomandată zilnic, iar acţiunea lor antiinflamatoare previne afecţiunile încheieturilor, cum ar fi artrita reumatoidă. În plus, o cură din aceste fructe aromate îţi furnizează aportul necesar de antioxidanţi care vor neutraliza atacul radicalilor liberi asupra retinei şi-ţi va menţine ochii sănătoşi.
Fructele de pădure «ard» grăsimile
Mure, zmeură, dude, afine - toate aceste fructe sunt delicioase şi cu proprietăţi antiîmbătrânire.
Datorită cantităţii însemnate de betacaroten din conţinutul lor, razele UV nu mai au acelaşi efect nociv asupra sănătăţii pielii, iar tu vei avea un ten luminos şi fără pete pentru mai mult timp. În plus, afinele accelerează metabolismul şi ajută la pierderea kilogramelor în plus, care tind să se acumuleze după o anumită vârstă.
Cireşele alungă oboseala
S-a observat că, odată cu înaintarea în vârstă, ne confruntăm şi cu tulburări are ritmului de somn. Poţi preveni această problemă cu ajutorul cireşelor, deoarece în compoziţia lor se regăsesc seratonină şi melatonină, doi nutrienţi care favorizează somnul şi-ţi asigură o noapte liniştită. Este indicat să consumi cât mai multe fructe şi dacă te confrunţi cu dureri de oase şi musculare, specifice celor care fie lucrează mult timp în picioare, fie dimpotrivă, petrec ore îndelungate la birou.