Ce beneficii oferă piperul organismului uman
Nutriționiștii din lumea întreagă susțin că Piperul negru (Piper nigrum), o plantă puternic aromată, are efecte medicinale incontestabile. Supranumit regele condimentelor, piperul negru conţine substanţe active importante: piperină, cavicină, ulei volatil, ulei gras şi proteine, cu efecte benefice în diverse afecţiuni.
Nutriționiștii din lumea întreagă susțin că Piperul negru (Piper nigrum), o plantă puternic aromată, are efecte medicinale incontestabile. Supranumit regele condimentelor, piperul negru conţine substanţe active importante: piperină, cavicină, ulei volatil, ulei gras şi proteine, cu efecte benefice în diverse afecţiuni. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, menţionează în studiul ”Tonice pentru organismul uman”că acest condiment, mai puţin administrat ca plantă medicinală în Europa, merită toată atenţia.
Piperul negru este inclus în compoziția preparatelor importante
La nivel mondial, piperul negru este inclus în compoziţia preparatelor tonice, relaxante, depurative şi antiseptice. Totodată, piperul se foloseşte cu rezultate foarte bune ca stimulator al imunităţii, iar medicina chineză recomandă de mii de ani folosirea acestui condiment popular în numeroase preparate, inclusiv în cele afrodisiace.
Piperul negru este leac pentru afecțiuni frecvente
Asteniile de primăvară şi de toamnă sunt învinse cu ajutorul pulberei de piper, adăugată în mâncare, la mesele principale, timp de şase zile, consecutiv. Este bine să se evite excesele, iar doza „cât un vârf de cuţit”, amestecată în supe, în preparate cu zarzavat, chiar şi în iaurt, este salutară.
Balonările nu mai sunt un duşman aprig pentru sănătatea persoanelor care folosesc, zilnic, următorul amestec de condimente: o linguriţă de piper negru măcinat şi câte o linguriţă de anason şi de chimen. Pentru a preveni disconfortul digestiv, se adaugă o linguriţă din acest amestec de condimente, măcinate foarte mărunt, în preparatele care produc balonări frecvente.
Circulaţia periferică este activată prin consumul moderat al acestui condiment în anotimpul rece. Mâncarea preferată, dar şi salatele de crudităţi pot fi asezonate cu piper măcinat.
Gripa, la primele simptome, se tratează cu o infuzie de condimente: piper şi scorţişoară (câte o linguriţă din fiecare) şi cuişoare (o jumătate de linguriţă) la o cană de apă. După două-trei clocote, ceaiul se ia de pe foc și se acoperă cu o farfurioară. . După zece minute, ceaiul se bea, cu înghiţituri mici.
Infecţiile laringelui se tratează cu o infuzie din piper (un vârf de cuţit la o cană de 300 ml apă). Ceaiul se bea într-un interval de 30 de minute.
Indigestiile, urmate de diaree, se tratează cu un amestec de 10 g glucoză pulbere şi 1 g pulbere de piper alb. Acest preparat se bea de trei ori pe zi, cel puţin două zile, consecutiv.
Hipotensiunea se poate trata după o metodă chinezească : zilnic, în locul unei bomboane se ţine în gură, timp de 30 de minute, o boabă de piper.
Tusea poate fi calmată bând un macerat din piper.
Maceratul indicat pentru calmarea susei se obţine dintr-o linguriţă de piper măcinat, care se pune într-un pahar cu apă. Ingredientele se amestecă foarte bine şi se lasă la macerat timp de şase zile. Când intervin accesele de tuse, se administrează câte o linguriţă.
Piperul este contraindicat în următoarele afecțiuni
Există și afecţiuni care nu se tratează cu acest condiment : stările de nelinişte, hipertensiunea şi gastrita hiperacidă.
Folosiţi tipul de piper preferat
Nutriţioniştii ne recomandă să folosim la fiecare masă tipul de piper preferat : negru, alb, verde sau roşu.
În general, fiecare tip de piper păstrează anumite proprietăţi terapeutice.
Ce trebuie să ştim despre celelalte tipuri de piper
Piperul alb. Adăugat în mâncare, piperul alb e mai iute decât confratele său piperul negru, având, totuşi, o aromă mai slabă. Este folosit mai ales la prepararea sosurilor albe şi a salatelor şi nu afectează gustul sau culoarea mâncării. Soiul de piper alb se obţine prin culegerea boabelor de piper bine coapte, care sunt ţinute apoi în apă, până se decojesc. Partea albă este chiar miezul fructului.
Piperul negru. Este cel mai popular tip de piper şi se obţine din boabele de culoare verde, înainte ca acestea să se coacă bine. Boabele se înnegresc când sunt lăsate să se usuce la temperaturi medii; ele păstrează o aromă inconfundabilă şi un gust foarte iute.
Piperul verde păstrează o aromă puternică. Pentru a obţine această culoare, boabele de piper se recoltează înainte de coacere şi se conservă prin tratare termică la temperaturi mari, dar şi în sare sau în oţet. Pentru faptul că este recoltat înainte de coacere, piperul verde este un soi mai iute. Condimentul verde este folosit la prepararea muştarului, a sosurilor pentru friptură, pentru grătar, dar şi la preparatele din carne de vânat, de miel şi de porc.
Piperul roşu. Este singurul tip de piper ceva mai dulce. În acelaşi timp, se remarcă aroma şi iuţeala lui, mai puternice decât la tipul verde.
Există persoane alergice la piper, care nu-l folosesc niciodată în mâncare ; în schimb, alţii preferă numai un anumit sortiment pentru aroma şi pentru gustul special pe care-l conferă bucatelor preferate.
