Ce probleme apar în lipsa unui somn de calitate

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nici nu ştii cât de important e un somn bun de noapte! Pe lângă rezultatele evidente şi imediate – ai mai multă putere de concentrare, se simţi plin de energie – dacă dormi suficient vei ţine la distanţă bolile, vei reuşi să-ţi menţii greutatea în limite normale, vei fi mai sănătos, iar lumea îţi va părea mai frumoasă!

Pentru a putea înţelege de ce ne petrecem o treime din viaţă dormind, trebuie să vorbim despre ce se întâmplă şi în mintea noastră în timpul somnului. Atunci, creierul nu se odihneşte deloc. Este în continuă activitate şi consumă energie ca într-o zi plină la birou. Totuşi, privarea de somn este egală cu epuizarea creierului. Potrivit unui studiu realizat pe soldaţi responsabili cu manevrarea unor echipamente complexe, privarea lor de somn într-o noapte a avut ca rezultat pierderea abilităţilor cognitive cu 30%. Două nopţi pierdute au însemnat dublarea pierderii acestor abilităţi (cu 60%). Alte studii citate de profesorul John Medina în cartea sa, „Regulile creierului”, au arătat că, atunci când somnul este limitat la 6 ore sau mai puţin pe noapte, timp de doar cinci nopţi, performanţa cognitivă seamănă cu cea a unei persoane care a nu a dormit 48 de ore. E afectată atenţia, funcţia de execuţie, starea psihică, memoria, dexteritatea manuală.

Şi organismul este afectat. În lipsa somnului, capacitatea corpului de a metaboliza hrana scade cu aproximativ o treime. Capacitatea de a produce insulină şi a extrage energie din sursa preferată a creierului, glucoza, începe să dea rateuri, mai spune John Medina. Dacă privarea de somn se perpetuează, se accelerează procesul de îmbătrânire a organelor, fiind nevoie de cel puţin o săptămână ca să revină la forma lor, în situaţia în care li se permite să se recupereze. De asemenea, somnul insuficient sau de proaspă calitate creşte nivelul de cortizol, hormonul stresului. Poate acum nu te îngrijorezi aşa de tare. Stresul nu se vede, nu se măsoară, nu doare. Însă face ravagii în organismul tău. Slăbeşte sistemul imunitar, creşte tensiunea şi îţi afectează inima, îţi dă peste cap digestia, din cauza lui îţi cade părul, eşti predispus la îngrăşare sau îţi scade randamentul sexual.

Somnul este crucial pentru sănătatea noastră, ca şi apa şi hrana. Însă nu contează doar durata petrecută în pat, cât calitatea somnului. Persoanele care beneficiază noaptea de un somn fără întreruperi prezintă risc mai scăzut de hipertensiune arterială, diabet, obezitate şi alte boli cronice. Potrivit specialiştilor Societăţii Române de Pneumologie, cele trei elemente de bază ale somnului de calitate sunt: durata, continuitatea (somnul să fie fără treziri repetate) şi profunzimea.

Cele 10 reguli de bază

De cât somn ai nevoie în funcţie de vârstă

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nevoia de somn scade. Potrivit celor mai noi recomandări ale specialiştilor, copiii între 0 şi 3 luni au nevoie de 14-17 ore pe zi, cei între 4 şi 11 luni trebuie să doarmă 12-15 ore, cei de 1-2 ani 11-14 ore, copiii de 3-5 ani au nevoie de 10-13 ore de somn, şcolarii (de 6-13 ani) de 9-11 ore, adolescenţii (14-17 ani) de 8-10 ore, tinerii şi adulţii de 7-9 ore, iar cei de peste 65 de ani, 7-8 ore.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net